Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Schitului „Adormirea Maicii Domnului“ - Groapa Seacă (Petrila-Jieţ), care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou. De asemenea, Sfântul Efrem cel Nou a fost sărbătorit şi la Mănăstirea Floreşti, judeţul Cluj.
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a rostit un cuvânt de învăţătură, în biserica Schitului „Adormirea Maicii Domnului“ - Groapa Seacă (Petrila-Jieţ), în care a amintit celor prezenţi la Sfânta Liturghie, viaţa de sfinţenie a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi despre modul cum fiecare credincios poate să aplice în viaţa proprie modul de câştigare a virtuţilor, luând ca model viaţa sfântului. La finalul slujbei, ierarhul a hirotesit în treapta de protosinghel pe ierom. Vasile Radu, duhovnicul schitului, şi în treapta de stavroforă pe stareţa aşezământului monahal, Pelaghia Butură.
Sărbătoare la Mănăstirea Floreşti
Sfântul Efrem cel Nou, pomenit în data de 5 mai, în calendarele ortodoxe se bucură de o aleasă cinstire la Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Floreşti, judeţul Cluj. Aici există o părticică din moaştele sale şi un epitrahil al sfântului, primit în dar, pe seama mănăstirii, de la Mănăstirea „Sfântul Efrem“ din Nea Makri, Grecia.
Programul liturgic a început de luni seara, când a fost săvârşită Vecernia cu Litie, urmată de slujba Utreniei. Programul a continuat cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de un sobor de şapte preoţi. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi care au avut posibilitatea de a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Privigherea s-a încheiat în jurul orei 4.00 dimineaţa. Apoi, în ziua de sărbătoare a sfântului, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie şi s-au închinat la moaştele Sfântului Efrem şi la epitrahilul acestuia, care au fost aşezate în mijlocul bisericii, într-un baldachin special amenajat.