Sărbătoarea Sfintei Parascheva. Program 9-19 octombrie 2014
În acest an vor fi aduse la Iaşi moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Bucureşti.
JOI, 9 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 11:00 - Deschiderea Simpozionului Monumentul - Tradiţie şi viitor, ediţia a XVI-a, organizat de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi (Muzeul Unirii);
Orele 16:00-17:00 - Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
VINERI, 10 octombrie 2014:
Ora 6:30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul catedralei prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sf. M. Mc. Gheorghe“ pentru închinare;
Ora 7:00 - Sfinţirea apei (Agheasma mică) şi Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane - lângă Biserica „Sf. Gheorghe“ - vechea Catedrală Mitropolitană);
Orele 7:30-11:30 - Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 16:00-17:00 - Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 19:00-20:30 - Pelerinajul Calea Sfinţilor - procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Se va desfăşura pe următorul traseu:
Ieşirea cu sfintele moaştele ale Sf. Cuv. Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecţia cu strada Cuza Vodă (clădirea Teatrului Naţional). Pelerinajul continuă pe strada Cuza Vodă până la intersecţia cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeaşi stradă spre Biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“, unde va avea loc ultima oprire. Se va rosti şi aici o ectenie întreit scurtă şi se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin faţa Catedralei Mitropolitane şi apoi sfintele moaşte vor fi reaşezate pe baldachin în faţa Căminului preoţesc „Sf. M. Mc. Gheorghe“.
Orele 21:00-01:00 - Slujba de priveghere - Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
SÂMBĂTĂ, 11 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 11:30 - Vernisajul expoziţiei „Constantin Brâncoveanu 300. Documente de arhivă“ - Turnul Goliei al Mănăstirii Golia, Iaşi (Expoziţia poate fi vizitată în perioada 11-13 octombrie 2014);
Orele 21:00-1:00 - Slujbă de priveghere (în Catedrala Mitropolitană).
DUMINICĂ, 12 octombrie 2014:
Orele 7:00-12:00 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 8:15 - Resfinţirea Bisericii Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iaşi (adresa: Str. I. C. Brătianu, nr. 14);
Ora 9:00 - Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iaşi);
Ora 18:00 - Concursul coral Lăudaţi pe Domnul - ediţia a VII-a, etapa mitropolitană (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 21:00-1:00 - Slujba de priveghere a Sf. Ap. Andrei - Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
LUNI, 13 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 8:15 - Sfinţirea Bisericii Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi (adresa: aleea Rozelor, nr. 7C);
Ora 9:00 - Sfânta Liturghie (la Biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi);
Orele 21:00-3:00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie - în Catedrala Mitropolitană).
MARŢI, 14 octombrie 2014:
Ora 7:00 - Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 9:00-13:00 - Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt);
Ora 18:00 - Concert Grupul Vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 20:00 - Slujbă de priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană).
MIERCURI, 15 octombrie 2014:
Orele 7:00-11:30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
Orele 16:00-17:00 - Ceasul al IX-lea şi Vecernia (în Catedrala Mitropolitană);
Ora 18:00 - Lansare de carte: Imnele Sfinţilor Martiri Brâncoveanu (autor: Ioan Alexandru) şi Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea (autor: Mitropolitul Antonie de Suroj), urmată de conferinţa Mărturisirea (în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu), susţinută de către pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului şi domnul Costion Nicolescu (în Aula Mihai Eminescu a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi).
DUMINICĂ, 19 octombrie 2014:
Ora 19:00 - Spectacolul Plecare fără întoarcere (piesă de teatru dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni) susţinut de trupa de teatru Civic Art (la Teatru „Luceafărul“ din Iaşi). Intrarea este liberă.