Sărbătoarea Sfintelor Paști, în Cetatea Severinului
În noaptea de Înviere, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin. Sfânta slujbă a fost prefaţată de primirea Luminii Sfinte de la Ierusalim. De aici, Sfânta Lumină a fost împărțită preoților, care au dus-o în fiecare parohie. Anul acesta, credincioșii au primit Sfânta Lumină, precum și pâinea numită în popor „Paști” la casele lor prin grija și efortul preoților din eparhie, însoțiți de voluntari.
Sărbătoarea Învierii Domnului este, totodată, și unul dintre hramurile Catedralei Episcopale, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, ocrotitorul Severinului.
Anul acesta, slujba de Înviere a fost oficiată de către slujitorii bisericești fără participarea credincioșilor în sfintele biserici, din cauza pandemiei actuale, însă aceștia au înălțat rugăciuni la casele lor, având posibilitatea de a urmări sfintele slujbe pe postul de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române, precum și pe foarte multe pagini de Facebook care au transmis în direct slujba din noaptea de Înviere.
La Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, ceremonia de primire și împărțire a Sfintei Lumini, precum și slujba Învierii și Sfânta Liturghie au fost transmise în direct pe paginile de Facebook Radio Lumina, Episcopia Severinului și Strehaiei și Catedrala „Învierea Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, precum şi la postul de radio „Lumina“, pe frecvența 90,4 FM.