Sărbătoarea Sfintelor Paşti în Parohia Chetrosu, Drochia

Un articol de: Silviu Dascălu - 06 Mai 2021

Luni, 3 mai, a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, păstorită de părintele paroh Ion Codreanu.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, în cuvântul de învățătură, ierarhul i-a felicitat pe părintele paroh şi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie cu ocazia slăvitului praznic al Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a amintit de datoria fiecărui creştin de a lucra propria înviere şi mântuire.

La Sfânta Liturghie a fost prezent şi Excelenţa Sa, domnul Petrişor-Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălţi.

După procesiunea tradiţională în jurul sfântului lăcaş, părintele Ion, împreună cu doamna preoteasă şi doamnele gospodine din parohie, a oferit o agapă pascală, ca expresie a bucuriei trăite de Sfintele Paşti.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare.