Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Data: 29 Iunie 2023

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie, a fost un prilej de bucurie duhovnicească și pentru românii ortodocși din Giula, Ungaria, care l‑au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu părintele protosinghel Visarion Tuderici, secretar eparhial, părintele Teodor Marc, consilierul eparhial și parohul catedralei din Giula, și arhidiaconul Emanuel Văduva.

La slujbă, alături de credincioșii, între care s‑au numărat și cadre didactice de la Liceul Românesc din Giula, au participat și turiști din România, aflați în trecere prin oraș.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre rolul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în întemeierea și istoria Bisericii creștine, dar și despre chemarea și trimiterea lor de către Mântuitor, Care le‑a dăruit, mai înainte, și harul Duhului Sfânt, prin care au primit luminare, sfințire, putere, tărie și curaj și prin care și‑au îndeplinit misiunea primită.

Maicile de la Centrul eparhial, copiii și credincioșii care s‑au pregătit au fost cuminecați cu Sfintele Taine, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.