Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli a adunat în rugăciune credincioşii din Moldova
Bisericile închinate Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din toată Moldova au devenit ieri neîncăpătoare de numărul mare de credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie. Paşii creştinilor ortodocşi s-au îndreptat atât spre lăcaşele de închinăciune din parohii, cât şi spre bisericile mănăstirilor.
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Voievozi" a Mănăstirii Agapia din judeţul Neamţ. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. La slujba Sfintei Liturghii au participat sute de credincioşi şi eleve de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfânta Cuvioasă Parascheva" de la Mănăstirea Agapia. Cu acest prilej, PS Calinic Botoşăneanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost pomeniţi ieri în mai multe parohii din Protopopiatul Paşcani. Fiecare comună a protoieriei are câte o biserică închinată celor doi sfinţi sărbătoriţi în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 8 noiembrie. "Bisericile din protopopiatul nostru îşi sărbătoresc mereu cu bucurie hramurile lor. Pentru credincios, hramul este cea mai mare sărbătoare din viaţa de zi cu zi, întrucât adună în biserică oameni de toate categoriile. Cele mai multe lăcaşuri de închinăciune din protoieria noastră sunt ocrotite de Maica Domnului. Apoi, avem foarte multe biserici închinate Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. În ajunul acestei mari sărbători am participat la slujba Vecerniei unită cu Litia în parohia Soci şi la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Paşcani. Bucuria cinstirii sfinţilor ocrotitori a alungat multe tristeţi din viaţa de zi cu zi a oamenilor şi le-a oferit speranţă. Chiar dacă uneori suntem părăsiţi de cei din jur, Dumnezeu trimite o aripă de înger păzitor ca să ne călăuzească pe calea cea bună, ca să ne scoată din nevoi şi să ne păzească de primejdii mult mai grele care pot veni asupra noastră", a relatat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani. Comuniune la hramul parohiei Iţcani-Gară din Suceava Parohia Iţcani-Gară din Suceava a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Miercuri seara slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de un sobor de preoţi. Ieri-dimineaţă au fost oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. "La slujba hramului au participat credincioşi din cartierul Iţcani-Gară, dar şi din alte parohii sucevene. Ne-am bucurat de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. Am încercat, alături de enoriaşii parohiei noastre, să creăm o comuniune atât în ajunul hramului, cât şi în ziua pomenirii Sfinţilor Arhangheli. La slujba Vecerniei am invitat cadrele didactice şi copiii de la Şcoala Numărul 7 din cartierul Iţcani-Gară, care s-au rugat împreună cu noi", a relatat pr. paroh Mihai Boteanu. Biserica parohiei Iţcani-Gară a sărbătorit, în luna octombrie a acestui an, 74 de ani de când a fost sfinţită. Lăcaşul de închinăciune va fi restaurat la exterior, urmând să fie schimbat acoperişul. "La interior avem prima pictură a fraţilor Mihail şi Gavriil Moroşanu realizată între anii 1969-1970. În perioada următoare avem în perspectivă realizarea unor reparaţii la exterior. Vom pune tablă de cupru pe biserică, vom înlocui ferestrele şi vom picta ocniţele cu sfinţi la brâul de sub streaşină. În trei ani dorim să-i oferim bisericii noastre un aspect cuvenit, având în vedere pictura din interior care este aparte", a amintit pr. paroh Mihai Boteanu. Hram la Mănăstirea Runc Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a Mănăstirii Runc, din judeţul Bacău, a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Miercuri seara a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, urmând ca ieri- dimineaţă programul liturgic să continue cu Ceasurile, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Din soborul de preoţi care au slujit Sfânta Liturghie au mai făcut parte protos. Serafim Huzdup, inspector silvic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. "Au participat credincioşi din oraşul Buhuşi şi din localităţile învecinate. Protos. Serafim Huzdup a transmis cu acest prilej mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. De asemenea, protos. Serafim Huzdup a vorbit despre rolul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil în viaţa noastră, care mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru noi. La final a vut loc o agapă creştină la care au participat preoţii şi pelerinii veniţi la această mare sărbătoare", a amintit pr. protopop Vasile Cozma. La Biserica "Sfinţii Voievozi" din oraşul Bârlad a fost oficiată miercuri slujba Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul cântăreţilor bisericeşti din Bârlad. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. paroh Benoni Căpriţă, care a vorbit despre rolul sfinţilor îngeri în viaţa credincioşilor. La final, cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit litie. Ieri-dimineaţă credincioşii au participat la Utrenie, Sfânta Liturghie şi la Parastasul pentru ctitori. La final oamenii au primit câte o iconiţă şi un pachet cu alimente.