Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale

Data: 18 Mai 2011

Sâmbătă, 21 mai 2011, la ora 7:00, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor fi scoase în procesiune şi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de către credincioşi, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

De la ora 9:15, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat lângă Catedrala patriarhală, orientat spre baldachinul cu moaştele sfinţilor.

După Sfânta Liturghie, va avea loc premierea câştigătorilor Concursului naţional de creaţie creştină "Copilul în familie", organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române în toate eparhiile Patriarhiei Române. Organizat în cadrul manifestărilor din 2011, proclamat de către Sfântul Sinod Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, la acest concurs de creaţie creştină, desfăşurat pe două secţiuni, literară şi artistică, s-a bucurat de participarea a peste 1.000 de copii din întreaga ţară.

Premierea câştigătorilor va fi precedată vineri, 20 mai 2011, ora 15:00, la Palatul Patriarhiei, de vernisajul expoziţiei de picturi realizate de copii, intitulată Botezul meu organizată în Sala Europa Christiana şi de vizionarea în Aula Magna Teoctist Patriarhul a unui film despre desfăşurarea Concursului naţional de creaţie creştină "Copilul în familie" în eparhiile Patriarhiei Române, realizat de către postul de televiziune TRINITAS TV.