Sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni
La vechiul lăcaș de cult de la Sâmbăta de Sus, din județul Brașov, cititorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost sărătorit cel de-al doilea hram, după hramul istoric, cel al Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, a fost hram și la recent înființatul așezământ monahal din localitatea Mărișel, județul Cluj.
Mulţimi de credincioşi din Ţara Făgăraşului şi din alte părţi ale Transilvaniei au adus cinstire Sfinţilor Martiri Brâncoveni prin participarea la Sfânta Liturghie oficiată marţi, 16 august, în paraclisul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni prelungeşte în fiecare an hramul mănăstirii din Ardeal, iar pelerinii şi credincioşii se roagă acestor ocrotitori ai aşezământului monahal pentru ajutor şi mijlocire înaintea lui Dumnezeu.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre martiriul Sfinţilor Bâncoveni şi despre ocrotirea adusă credincioşilor care-i cinstesc. Ierarhul a vorbit despre jertfa duhovnicească pe care credincioșii trebuie să o aducă în prezent pentru a își câştiga mântuirea.
„Sângele martirilor a sporit credinţa noastră atât de mult încât ea s-a răspândit în lumea întregă. În acest moment trebuie să ne câştigăm o rezistenţă duhovnicească şi aceasta este credinţa că Mântuitorul nu ne cere nouă o jertfă, nu ne cere astăzi să ne dăm viaţa, să ne lăsăm copiii să fie decapitaţi. Ne cere nouă să încercăm să ne rugăm şi pentru cei care sunt străini de Hristos, pentru cei care ne îndreaptă pruncii pe altă cale decât cea adevărată. Dacă noi vom pierde tinerii, pe copiii noştri, am pierdut viitorul”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
Pelerinii şi credincioşii prezenţi la hramul mănăstirii făgărăşene au primit binecuvântare arhierească şi s-au închinat în locaşul ctitorit de Sfântul Constantin Brâncoveanu, un aşezământ care a fost timp de secole o adevărată lavră a Transilvaniei.
Hram la Mănăstirea Mărișel, Cluj
La sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, mănăstirea nou înființată din localitatea Mărișel, Protopopiatul Huedin, județul Cluj, și-a sărbătorit primul hram, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a câtorva sute de credincioși.
Pe Altarul de vară al mănăstirii, IPS Mitropolit Andrei, împreună cu un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia a rostit și cuvântul de învățătură la praznicul Sfinților Martiri Brâncoveni. Din soborul care a slujit alături de ierarh au făcut parte și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru și protopopul Huedinului, părintele Dan Lupuțan. Cu ocazia prezenței la hramul așezământului monahal, ierarhul a vizitat, la final, șantierul mănăstirii, unde se construiesc, în prezent, biserica de zid și corpul de chilii.
Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni” din localitatea Mărișel, situată la aproximativ doi kilometri de „Crucea Iancului” a fost înființată în 2015 și este al șaselea așezământ monahal din Protopopiatul Huedin. Piatra de temelie pentru noua mănăstire a fost sfințită de IPS Mitropolit Andrei anul trecut, pe 19 august. Ridicarea mănăstirii a fost încredințată atunci părintelui ieromonah Paisie Plic, de la Mănăstirea Remetea din județul Alba.