Sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni la Mănăstirea Cârlomăneşti

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 17 August 2022

La sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, 16 august 2022, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi a îmbrăcat haină de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorii spirituali.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită marți de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Altarul de vară din incinta ansamblului monahal, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din Protopopiatul Tecuci. La slujbă au participat oficialităţi locale, dar şi credincioşi din parohiile învecinate, la care s-au adăugat numeroşi români din străinătate, veniţi în această perioadă a anului acasă.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa frumoasă şi credinţa nestrămutată a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care s-au arătat curajoşi în sfârşitul lor mucenicesc. La momentul chinonicului, grupuri de copii şi tineri din mai multe parohii învecinate, înveşmântaţi în portul tradiţional românesc, au prezentat un program cultural-artistic ce a constat în recitări de poezii şi intonări de cântări religioase şi patriotice, în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Lângă biserica veche a mănăstirii, cu sprijinul unui om de cultură din localitatea Corod, au fost expuse mai multe cărţi scrise de românii migranţi de-a lungul timpului şi publicate peste hotare, lucrările lor fiind mult apreciate de străini. Operele literare ale acestor români au făcut cunoscută peste hotare cultura română în tot ce avea ea mai reprezentativ și original.

La final, ierarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe tinerii prezenţi la hramul mănăstirii şi le-a oferit daruri.

Pe pacursul verii, în cadrul natural al acestei mănăstiri, sunt desfăşurate tabere de vară la care participă foarte mulţi copii din parohiile Protopopiatului Tecuci şi nu numai.