Sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion în Episcopia Tulcii

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 08 Iulie 2021

Episcopia Tulcii a îmbrăcat haine de sărbătoare joi, 8 iulie, când în Biserica Ortodoxă Română au fost pomeniţi Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion care ocrotesc, prin sfintele lor moaşte, eparhia dobrogeană. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, au săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Halmyris din judeţul Tulcea, unde sunt păstrare cinstitele moaşte ale sfinţilor pomeniţi.

Mulţime de credincioşi tulceni şi pelerini din toată ţara au participat joi, 8 iulie, la sărbătoarea hramului Mănăstirii Halmyris din judeţul Tulcea, care şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul. Cu acest prilej, în mijlocul vieţuitorilor aşezământului monahal şi al pelerinilor s-au aflat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion, care au săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al mănăstirii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

La momentul chinonicului, Arhiepiscopul Tomisului a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre vieţile virtuoase ale celor doi mucenici pomeniţi, pentru care au primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: „În aceste locuri au venit mulţi oameni bolnavi să se vindece. Preotul Epictet îi vindeca pe toţi. Chiar şi Astion monahul a primit darul de a alunga demonii şi de a vindeca bolile, pentru că Dumnezeu pe cei care Îl roagă îi ascultă. Despre ei s-a vorbit în tot ţinutul acesta. Când împăratul Diocleţian a aflat despre ei şi i-a chemat la judecată, ei au răspuns mereu: «Suntem creştini, facă-se voia Dumnezeului nostru!» Sfinţii Epictet şi Astion ne învaţă dorul după Dumnezeu, dragostea în familie. Viaţa lor este pilduitoare şi izvor de prospeţime pentru mintea şi credinţa noastră”.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a arătat faptul că sfinţii pomeniţi constituie modele de mărturisire pentru toţi cei care au dus mesajul Evangheliei în ţări străine, subliniind faptul că „Biserica este spitalul în care toţi cei plecaţi se pot vindeca de rănile singurătăţii şi străinătăţii”.

„Astăzi ne-am împărtăşit şi noi din răbdarea dumneavoastră, din răbdarea părintelui stareţ, care an de an aprinde candela la moaştele sfinţilor martiri. O singură candelă aprinsă aici, cu singuranţă, aprinde în inimile noastre aduse în faţa lui Dumnezeu dorul şi dragostea de Dumnezeu. Sfântul Epictet a avut curajul, puterea şi răbdarea de a vorbi ore în şir unor oameni care erau ostili. Sfinţii Epictet şi Astion au venit în ţara noastră, iar acum românii pleacă în alte ţări, dar iau cu ei icoanele, costumul românesc, preotul şi biserici care sunt goale sau au fost dăruite evlaviei poporului român, care duce un mesaj de iubire, pace şi frăţietate în toate popoarele Europei. Credem că nu avem un model mai frumos de a cinsti comuniunea cu românii de pretutindeni decât arătându-le modelul sfinţilor”, a spus Înaltprea­sfinţia Sa.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a mulţumit celor doi ierarhi pentru împreună slujire, părintelui stareţ, arhimandritul Iov Archiudan, pentru organizarea sărbătorii hramului, precum şi pelerinilor care au participat la Sfânta Liturghie, înfruntând şi căldura, şi picăturile de ploaie.