Sărbătoarea Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana în Eparhia Romanului şi Bacăului
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, sărbătoarea Sfinţilor şi Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana a început joi, 8 septembrie, la ora 18:00, când Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba de sfinţire a Aşezământului social "Micul creştin" din cartierul romaşcan Favorit. Aşezământul este situat în curtea Bisericii "Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana" şi a fost ridicat începând cu anul 2009 de pr. paroh Gheorghe Paleu, ajutat de credincioşi, cu sprijinul deosebit al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa a pus piatra de temelie şi a târnosit acest sfânt lăcaş pe care l-a intitulat "Biserica copiilor", dat fiind numărul mare de copii care vin să se roage aici. Sărbătoarea a culminat ieri, 9 septembrie, cu Sfânta Liturghie, oficiată de PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoţi, constituit din părinţii consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial şi părinţii protopopi, în Catedrala arhiepiscopală din Roman. Frumuseţea liturgică a zilei a fost încununată şi de hirotonia întru preot a unui tânăr diacon, Bogdan Lupu, pe seama parohiei Lehancea din Protopopiatul Sascut. În cuvântul catehetic rostit, PS Ioachim Băcăuanul a vorbit credincioşilor, sosiţi din toate colţurile eparhiei, despre semnificaţia şi valoarea familiei creştine, plecând de la acest an dedicat Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, făcând referire la familia Drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi amintind tuturor celor prezenţi importanţa şi frumuseţea prezenţei în marea familie a Bisericii lui Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, a vorbit despre dinamizarea vieţii social-culturale, pastoral misionare şi administrative în această eparhie, odată cu venirea PS Ioachim Băcăuanul, felicitându-l totodată, în numele tuturor preoţilor şi credincioşilor, cu ocazia serbării onomasticii.