Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Roman

Data: 02 Feb 2014

În sala de festivităţi a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc miercuri, 29 ianuarie 2014, o manifestare cultural-artistică de evocare a Sfinţilor Trei Ierarhi, prilejuită de prăznuirea anuală a sfinţilor patroni ai învăţământului teologic. În cadrul programului, realizat de către elevii îndrumaţi de profesorii din instituţie, s-au prezentat materiale bibliografice despre Sfinţii Trei Ierarhi şi s-a interpretat un program artistic format din lucrări polifonice performante de către membrii Corului „Laudamus“, dirijat de prof. Gheorghe Gozar. Părintele prof. Gheorghe Smerea, directorul seminarului, a prezentat distincţia „Părintele Dumitru Stăniloae“, conferită instituţiei de învăţământ teologic romaşcan de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La finalul programului, pr. Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, în contextul acestei zile de sărbătoare. (C.C.)