Sărbătoarea studenţilor ortodocşi la Sibiu

Un articol de: Oana Rusu - 10 Iunie 2011

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Sibiu, organizează luni, 13 iunie, între orele 17:00 şi 19:00, în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, din cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA, manifestarea cultural-religioasă "Cine-a zis dorului, dor", cu prilejul zilei ASCOR la nivel naţional. Pentru prima oară, praznicul Sfintei Treimi este marcat şi ca sărbătoare ASCOR pe plan naţional.

Programul include un Te Deum oficiat de părintele Rareş Sbera, un concert de muzică religioasă susţinut de Grupul psaltic "Sfântul Andrei", condus de Adrian Dobreanu, şi un program folcloric prezentat de membrii ASCOR Sibiu, conform celor precizate de Ciprian Onica, preşedinte al ASCOR Sibiu. Tinerii din ASCOR au considerat că, pentru a-şi sărbători ziua, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA Sibiu reprezintă locul ideal, având în vedere dorinţa acestora de a păstra spiritul românesc autentic. "Prin acest eveniment dorim să afirmăm valorile religioase şi culturale tradiţionale", a spus Ciprian Onica. Părintele Dumitru Stăniloae, mentorul spiritual al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, afirma că "există trei elemente reprezentative pentru spiritualitatea românească fără echivalenţă în cultura altor popoare: colinda, doina şi dorul", iar "dorul românesc stă în legătură cu personalismul comunitar al poporului nostru", sublinia marele teolog român, cuvinte care i-au inspirat pe tinerii din ASCOR Sibiu în organizarea acestor manifestări. ASCOR este o organizaţie nonguvernamentală care funcţionează neîntrerupt din 1990 în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, având filiale în aproape toate centrele universitare din ţară. Scopul ASCOR este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe, cu prioritate în mediile universitar şi preuniversitar. Asociaţia urmăreşte, de asemenea, apărarea drepturilor tinerilor şi conştientizarea îndatoririlor acestora pe care le au faţă de Biserică, neam şi familie. Tinerii din ASCOR se implică în viaţa pastoral-misionară a parohiilor şi eparhiilor, încurajează dialogul între credinţă şi cultură, promovează valori morale creştine şi desfăşoară activităţi filantropice, după cum a precizat Ciprian Onica, preşedinte al ASCOR Sibiu. Sărbătoare pentru ascorişti Filiala din Sibiu a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi decan al Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" şi cu sprijinul Universităţii "Lucian Blaga", având ca îndrumător pe părintele protosinghel Macarie Ţuţul, Mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu. Anul acesta, ziua de 13 iunie capătă o semnificaţie aparte pentru tinerii ASCOR din toată ţara. Pentru prima oară, praznicul Sfintei Treimi este marcat şi ca sărbătoare ASCOR pe plan naţional. "Pentru comunitatea sibienilor ortodocşi, luni, 13 iunie, este o zi deosebită, hramul Catedralei mitropolitane, "maica tuturor bisericilor din Ardeal", cum o dorea mitropolitul Andrei Şaguna. Catedrala mitropolitană este şi biserică de suflet a tinerilor membri ASCOR Sibiu", a mai menţionat Ciprian Onica.