Sărbătoarea unei parohii din orașul Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 22 Mai 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 21 mai, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Micalaca Veche II, municipiul Arad, împreună cu preoții parohiei și diac. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, cu prilejul celui de-al doilea hram al bisericii parohiale, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena.

La Sfânta Liturghie a participat și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și mulțime de credincioși care au sărbătorit împreună cel de-al doilea hram al bisericii.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfinția Sa a vorbit despre ,,ochiul inimii” (în baza citirilor scripturistice: Fapte cap. 16 și 26; Ioan cap. 9 și 10), prin care omul vede dincolo de cele trupești realitățile lumii potrivit însușirilor sufletești întărite prin harul dumnezeiesc. Orbul vindecat de Mântuitorul; temnicerul din Filipi, botezat de către Sfinții Apostoli; Sfinții Împărați Constantin și Elena, numiți întocmai cu Apostolii, pentru întărirea Bisericii în lume, sunt exemple de urmat în cercetarea celor dinăuntrul propriei persoane spre înălțarea ei continuă, a mai spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie, Înaltprea­sfințitul Arhiepiscop Timotei a săvârșit Parastasul la împlinirea a cinci ani de când s-a strămutat la cele veșnice părintele Iacob Bupte, fost vicar eparhial și ctitorul acestei biserici.

Părintele paroh Mircea Bupte a adus mulțumiri Înaltprea­sfin­ției Sale pentru popasul liturgic și de pomenire, pentru osteneală și grija față de credincioși, iar soborului slujitor, autorităților și bunilor credin­cioși pentru pre­zență și împreună-rugăciune în zi de sărbătoare a sfântului lăcaș și de pioasă aducere aminte a unui vrednic slujitor al Sfântului Altar.