Sărbătoarea Unirii, o datorie de a păstra vie credința ortodoxă
Cel mai important eveniment din istoria României, desfășurat la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, creându-se un singur stat național, a fost sărbătorit de români prin parade militare, depuneri de flori, spectacole folclorice, iar în toate bisericile ortodoxe au fost oficiate slujbe de Te Deum și de Pomenire a eroilor neamului.
Românii de pretutindeni, inclusiv din diasporă, au sărbătorit, la 1 Decembrie, 98 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. La 27 martie 1918, Basarabia revenea la Patria Mamă; la 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, iar la 1 Decembrie în același an, Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia hotăra unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Unit. Astfel s-a realizat unul dintre marile visuri ale națiunii române, desăvârșirea statului național unitar român. Dar, poate că astăzi se uită, acest lucru a fost posibil prin jertfa tinerilor soldați de la Mărășești, Mărăști și Oituz din Primul Război Mondial.
Din 1990 încoace, România își sărbătorește Ziua Națională la 1 Decembrie, astfel că marile orașe ale țării, în frunte cu Bucureștiul, au îmbrăcat haină de sărbătoare, zilele trecute, când zeci de mii de români s-au bucurat, laolaltă, de parade militare, ceremonii de depunere de flori pentru eroii țării, de spectacole folclorice, dar au fost prezenți și la slujbe religioase, de Te Deum și de Pomenire a celor căzuți pe câmpurile de luptă.
În Capitală, sărbătoarea a început cu parada militară de la Arcul de Triumf, la care au defilat peste 3.000 de militari, printre care și soldați din mai multe țări aliate sau partenere, precum şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI). În prezența câtorva mii de români, adulți și copii, au fost etalate peste 300 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave. Elementele de noutate din acest an au fost, printre altele, avioanele F-16 Fighting Falcon şi Caravana SMURD.
La Alba-Iulia, peste 600 de militari, cu mașini de luptă, transportoare blindate, tunuri și autospeciale, au defilat prin fața miilor de oameni, veniți din toată țara. Dispozitivul de defilare a fost format din reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor, Armatei, SRI și Poliției locale. Pe lângă spectacolul de seară și impresionantul foc de artificii, oamenii aflați în Cetate au putut vizita Sala Unirii, una dintre cele mai importante clădiri ale orașului, locul unde fruntașii ardeleni au hotărât, în 1918, ca Transilvania să se unească cu România, sau Catedrala Încoronării, spațiu ce respiră de istorie, unde au fost încoronați Ferdinand și Maria regi ai României Mari. Este printre primele locașuri de cult ridicate după Unire. Aici, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat, la 1 Decembrie, Sfânta Liturghie, în prezența autorităților centrale și locale și a numeroși credincioși. IPS Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale revărsate asupra poporului român. „Astăzi, neamul întreg, însufleţit de un puternic sentiment patriotic, se află în sărbătoare. Alături de noi, nevăzut, stau toţi aceia care au trăit pe acest pământ străbun, de unde s-au mutat pe tărâmul veşniciei cu dorul realizării Marii Uniri. Datoria noastră este să ne amintim de ei cu respect şi recunoştinţă. Valorificând moştenirea sacră pe care ne-au lăsat-o, noi sporim nobleţea unui popor încreştinat de către Sfântul Apostol Andrei şi ocrotit neîntrerupt de o Biserică apostolică, «Mama spirituală a neamului românesc», cum o numea poetul nostru Mihai Eminescu”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
Și la Sibiu au avut loc mai multe manifestări de evocare a momentului nașterii României Mari. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat o slujbă de mulțumire, iar la final a vorbit despre însemnătatea Zilei Naționale: „Trebuie să fim conștienți că este un dar de la Dumnezeu că ne-am născut în aceste locuri și trebuie să le prețuim. Dacă există o istorie care stă în spate, trebuie să privim și spre viitor. Dacă uneori suntem sceptici și există o autosuficiență în noi, totuși nu trebuie să fim pesimiști pentru viitorul urmașilor noștri”.
Manifestările au continuat la Sibiu în fața clădirii unde a funcționat Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Aici, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat un Parastas pentru toți eroii neamului, iar oficialitățile au transmis mesaje cu ocazia Zilei Naționale. A urmat ceremonia depunerii de coroane de flori, care s-a încheiat cu parada militară a gărzii de onoare.
La Cluj-Napoca, peste 300 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi SRI, cu peste 40 de mijloace tehnice, au participat la parada organizată în Piaţa Avram Iancu. Ceremonia a inclus şi o slujbă religioasă şi depunerea de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba de Te Deum, iar la final, ierarhul a vorbit despre cele două „pietre de temelie” ale poporului român, credința și patria: „Pentru noi sunt două valori absolute: Dumnezeu şi Patria. Din nefericire, în aceste vremuri, secularizate şi secularizante, nu toată lumea le receptează ca atare. Imnul nostru naţional afirmă cu tărie că înaintea cortegiului sunt «preoţi, cu crucea-n frunte!/ căci oastea e creştină», şi totuşi, fără discernământ, sunt voci care încearcă discreditarea Bisericii. Iar dragostea faţă de Patrie, faţă de drapel, de imn şi de însemnele oficiale, este dusă în derizoriu. Or, pentru aceste valori a curs mult sânge, s-au dat multe jertfe. România Mare este darul lui Dumnezeu, zicea Mircea Vulcănescu, tocmai pentru jertfa şi dragostea faţă de neam a eroilor noştri”.
La slujba de mulțumire, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, au participat oficialități locale și județene, alături de preoți și credincioși. La finalul programului liturgic, IPS Mitropolit Andrei a luat parte la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
La Iaşi, Ziua Națională a fost sărbătorită, în Piața Unirii, cu un concert de muzică populară, intitulat „Noi suntem români”, iar la parada militară au participat cinci sute de miliari ai MApN şi MAI, cu 50 de vehicule aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne. S-a participat cu efective şi tehnică blindată implicată în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak și, de asemenea, au fost prezenți militari de la liceul din Câmpulung Moldovenesc care au dorit să aducă un omagiu poporului român. Ceremonia dedicată Zilei Naționale a cuprins slujba religioasă, discursurile oficialităţilor, depunerea de coroane şi parada militară. Seara s-a dat startul iluminatului public pentru sărbătorile de iarnă, iar la Palatul Culturii a fost arborat un drapel imens, în prezenţa fanfarei Garnizoanei Iaşi şi a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.
La Timișoara, peste 300 de soldaţi şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Penitenciarul Timişoara şi Poliţia Locală Timişoara au participat la parada militară. Au survolat şi trei elicoptere militare din Giarmata şi au fost prezentate TAB-uri, piese de artilerie, aruncătoare. Ceremonia s-a încheiat cu prezentarea onorului de către Brigada 18 Infanterie Banat. După pornirea iluminatului festiv, au avut loc un spectacol folcloric și concerte, totul încheiat cu tradiţionalul foc de artificii.
La Arad, concertele de Ziua Națională au durat două zile. De 1 Decembrie, pe scena din faţa Palatului Administrativ au urcat mulți artiști, printre care și cunoscuţi cântăreţi de muzică populară din toate regiunile țării, care au evoluat timp de șase ore. Cu această ocazie, Primăria Arad a organizat mai multe expoziţii şi comunicări ştiinţifice. Desigur, de la sărbătoare nu a lipsit parada militară.
Aradul este considerat leagănul Marii Uniri, pentru că aici s-au întocmit documentele şi s-au luat deciziile premergătoare evenimentului care şi-a pus amprenta asupra istoriei României.
La Braşov, 1 Decembrie s-a sărbătorit cu un ceremonial militar, o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente de alpinism, dar şi cu un spectacol de muzică specifică Ţării Bârsei şi Ardealului. Militari aparţinând Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au participat la ceremonialul militar şi religios, desfăşurat în faţa Prefecturii orașului. De asemenea, în Piaţa Gării din Predeal, vânătorii de munte predeleni au prezentat o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente de alpinism, iar la Monumentul Eroilor din Piaţa Gării a avut loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane şi jerbe de flori. În Piaţa Unirii, braşovenii şi turiştii au fost invitaţi la festivitatea organizată de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, manifestare ce a debutat cu o slujbă religioasă dedicată memoriei eroilor neamului. Slujba de Te Deum a fost oficiată de către un sobor de preoţi de la parohia Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului. Au fost depuse și coroane, la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Unirii. Momentul a fost cu atât mai important cu cât în 2016 se împlinesc 100 de ani de la Bătălia Braşovului şi de la prima instaurare a administraţiei româneşti în Braşov. Un ansamblu folcloric a oferit publicului un spectacol de muzică specifică Ţării Bârsei şi Ardealului, deschis, în mod tradiţional, prin jucarea vechii hore a junilor.
La Constanța au avut loc concertul susţinut de Forţele Navale şi defilarea Gărzii de Onoare. Sute de militari, pompieri şi jandarmi au participat la ceremonia organizată în Piaţa Ovidiu. În programul manifestărilor au fost cuprinse şi depuneri de coroane la Cimitirul Militar, Crosul „1 Decembrie” şi un program artistic. Ceremonia din acest an a fost cea mai amplă desfăşurată pe plan local din ultimii ani, potrivit autorităților constănțene. Au fost implicaţi peste 300 de militari din Forţele Navale, Terestre şi Aeriene, precum şi militari din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai ISU Dobrogea.
Muzica Militară a Forţelor Navale a susținut un concert şi a avut loc o defilare a Gărzii de Onoare. Au avut loc ceremonii militare şi religioase în toate garnizoanele de marină, iar cu acest prilej au fost depuse și coroane de flori la monumentele eroilor din Constanţa şi Mangalia. Drapelul tricolor a fost arborat în toate unităţile militare de marină, iar la bordul navelor militare maritime şi fluviale a fost ridicat Marele Pavoaz.
La Craiova, mii de oameni au fost prezenţi şi anul acesta de 1 Decembrie în Piaţa Alexandru Ioan Cuza, pentru a sărbători aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României. Ceremonialul militar -religios dedicat evenimentului a început cu intonarea Imnului Naţional şi săvârşirea unei slujbe de Te Deum de către un sobor format din preoţii militari ai garnizoanei şi preoţi de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Au urmat alocuţiunile rostite de reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene şi depuneri de coroane de flori la monumentul Domnitorului Unirii. Manifestările s-au încheiat cu mult aşteptata paradă militară, în acordurile muzicii militare şi aplauzele celor prezenţi. Alături de militarii din Ministerul Apărării Naţionale au defilat şi celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu tehnica de intervenţie din dotare. „Dorinţa de veacuri a poporului român s-a împlinit în această zi de 1 Decembrie, când ne-am reunit într-o singură ţară, într-un singur grai şi o singură credinţă. De aceea sărbătoarea aceasta ne îndeamnă la unitate, la frăţietate şi demnitate naţională, coordonatele unei naţiuni care ştie să-şi clădească viitorul, având grijă ca rădăcinile sale să fie bine înfipte în pământ, precum ale unui copac viguros”, a spus IPS Irineu în cuvântul rostit după săvârşirea slujbei religioase închinate făuritorilor Unirii celei mari de la 1918.
La Suceava, de 1 Decembrie au fost organizate o ceremonie, în faţa Palatului Administrativ, şi o paradă cu tehnică ISU şi a unor instituţii ale MAI. În acest an, la paradă nu a fost folosită tehnică a MApN, ca urmare a unui ordin al ministrului apărării. Pe esplanada din centrul oraşului a avut loc un spectacol al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.
La Bistriţa, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la primele ore ale diminineţii. Ceremonia organizată la nivelul Garnizoanei Bistriţa a debutat în centrul oraşului, cu o ceremonie militară, religioasă şi depunerea unei coroane de flori la monumentul poetului Andrei Mureşanu, din Piaţa Centrală, după care a avut loc defilarea personalului şi tehnicii din cadrul unităţilor Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Balan”, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa - Năsăud, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud, Penitenciarului Bistriţa, Direcţiei Judeţene de Informaţii Bistriţa-Năsăud, Poliţiei Locale Bistriţa, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, Crucii Roşii - filiala Bistriţa-Năsăud, Colegiilor Naţionale din Bistriţa şi al Cercetaşilor României - filiala Bistriţa-Năsăud.
Autorităţile locale au pregătit, la Palatul Culturii din Bistriţa, și un spectacol folcloric.
În diasporă, românii au sărbătorit Ziua Națională prin diverse manifestări, precum concerte de muzică populară, colinde sau prezentări de modă având ca inspirație ia românească, după cum a anunțat Institutul Cultural Român.