Sărbătoarea vederii luminii necreate, sărbătoare a Muntelui Ceahlău

Sărbătoarea de 6 august, sărbătoare a vederii luminii necreate, este hramul Muntelui Ceahlău. Amintit în scrierile prinţului cărturar Dimitrie Cantemir cu numele de Peon, Ceahlăul sau "Cuibul Vulturilor" este axis mundi, tărâm inefabil de unde Dumnezeu sărută pe frunte planeta.

Sfinţii Părinţi filocalici vorbesc despre trei ipostasuri, despre trei categorii de lumină. Prima categorie de lumină este lumina fizică. "Să fie lumină", a zis Dumnezeu în prima zi a creaţiei. Primul act de creaţie, actul originar al creaţiei a fost lumina. Prin vederea luminii fizice primim revelaţia naturală. O floare, o stea, o furnică, o frunză ruginită scăldată în lumina tremurândă a toamnei, toate vorbesc despre un Creator, despre o Raţiune, care a pus ordine în toate. Cuvântul lumină vine din latinescul lumen, care înseamnă lumină, dar şi lume. Substanţa lumii este lumina! Fizica modernă confirmă acest lucru. În universul material există peste o mie de miliarde de galaxii; o singură galaxie cuprinde o sută de miliarde de stele; un atom este format dintr-un miliard de fotoni, "particolele" cele mai mici ale luminii. Din lumină s-a zidit lumea! A doua categorie de lumină este lumina minţii. Citirea Sfintelor Scripturi, a Sfinţilor Părinţi, a oricărei cărţi bune ne luminează interiorul, ne înţelepţeşte mintea în drumul nostru de cunoaştere prin raţiune. Dar raţiunea neîncălzită de Duhul Sfânt, cunoaşterea fără Dumnezeu, poate duce la distrugere. Păcatul intrat în istorie n-a adus doar moartea, ci şi dezordine în creaţie, alterând lumina cunoaşterii. Înventatorul bombei nucleare, realizând că descoperirea sa aduce distrugere, a afirmat: "Păcatul a intrat în ştiinţă". Mi-aduc aminte că, în regimul trecut, noi, teologii, eram consideraţi ilogici, iraţionali. Ei, materialiştii, ateii, erau raţionalişti. Dar Scriptura Noului Testament ne relevă: "La început a fost Cuvântul!". Cuvântul vine din grecescul "logos", care înseamnă şi logică, sens, raţiune. Parafrazând, putem spune: La început a fost Raţiunea! "Şi Raţiunea trup s-a făcut..." Lumina mistică nu are umbră, biruinţa ei asupra întunericului este totală A treia categorie de lumină este lumina cerească, lumina divină. De vederea acestei lumini s-au învrednicit Apostolii prezenţi la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe Tabor. Este vedea dumnezeirii. Sfântul Grigorie Palama, prin vederea acestei lumini taborice, a iniţiat isihasmul, învăţătura care face parte din identitatea Ortodoxiei. În general, oamenii vorbesc despre lumină în toate împrejurările, pentru că cea mai înaltă percepţie fizică asupra luminii o avem prin lumină. Jocul de umbre şi lumini care dă adâncime şi perspectivă, formând "carnea" lucrurilor, constituie încântarea noastră, nu numai estetică, ci şi mistică. Lumina terestră, materială, este o lumină care creează umbre, spaţii luminoase şi spaţii sumbre, ca o luptă între bine şi rău. Lumina mistică nu are umbră, biruinţa ei asupra întunericului este totală. Este o lumină care umple de bucurie sufletul celui care se pregăteşte îndelung s-o întâlnească. Lumina văzută de călugării isihaşti nu era Dumnezeu însuşi. Deşi vizibilă ochilor spirituali, ea este o energie necreată a harului care îşi are sursa în Dumnezeu. Ea poate fi văzută, rămânând mereu invizibilă, şi poate fi înţeleasă, rămânând mereu nepricepută de minte, numai prin experienţa spirituală. Nu există identitate între Dumnezeu şi energiile Sale creatoare. Câteodată, lumina mistică pătrunde în carnea rugătorului şi o face să răspândească o lumină vizibilă şi pentru ochii fizici. Ea operează în carne o transformare spirituală oarecum asemănătoare cu spiritualizarea trupului lui Hristos Iisus, după Înviere, dar nu identică. Neînţeleasă şi nepricepută, lumina aceasta îşi are sursa în Dumnezeu şi este doar cu un grad inferioară esenţei divine. Uneori şi artiştii au intuiţia luminii divine. Atunci ei anulează corporalitatea lucrurilor din pictura lor, neagă cele trei dimensiuni şi inundă printr-o asceză a materiei întregul tablou cu o lumină stranie. Intuiţia lor este un dar ceresc. Întreaga fiinţă - trup şi suflet - participă la revelaţie Călugării ortodocşi cunoşteau lumina mistică. Ei practicau exerciţiul spiritual al rugăciunii lui Iisus, adică o rugăciune făcută în liniştea chiliei, luni şi ani, până ce Duhul Sfânt începea să-i viziteze şi lumina necreată se relevă, după ce pragul extazului era depăşit. Această stare e superioară extazului, fiindcă ea nu se obţine în starea de netrezvie, ci întreaga fiinţă -trup şi suflet - participă la revelaţie. "Mintea este săvârşitoare şi inima este altarul pe care se împlineşte taina rugăciunii adresate lui Dumnezeu" - scria Sfântul Paisie Velicicovski. "Această rugăciune schimbă sufletul şi-l face receptiv pentru acţiunea Sfântului Duh şi pentru vederea luminii necreate. Dacă se practică această rugăciune zi şi noapte cu stăruinţă, după o vreme ajungi să cunoşti o fericire spirituală pe care limba omenească nu o poate descrie... fericirea mistică... şi în cele din urmă vezi lumina divină a lui Iisus." Dumnezeu este Lumină. Mântuitorul Hristos "Lumină din Lumină", cum mărturisim în Crez, iar Maica Domnului Născătoarea de Dumnezeu, Maică a Luminii. În Hristos, care prin lumina Învierii dă sens vieţii şi ne vindecă de absurd, totul este lumină: Întruparea, Evanghelia, minunile, Sfânta Cruce, Învierea... Hristos este Lumina lumii! Ceahlăul, tărâm inefabil de unde Dumnezeu sărută pe frunte planeta Sărbătoarea de 6 august, sărbătoare a vederii luminii necreate, este hramul Muntelui Ceahlău. Amintit în scrierile prinţului cărturar Dimitrie Cantemir cu numele de Peon, Ceahlăul sau "Cuibul Vulturilor" este axis mundi, tărâm inefabil de unde Dumnezeu sărută pe frunte planeta. Munte sfânt cu poieni, cu ierburi înrourate, cu miresme mănăstireşti, cu pajişti împodobite cu toate florile lumii, cosite cu coasa de la Facerea Lumii, ce stau mărturie prin nume de rezonanţă isihastă ca locuri de rugăciune: Toaca, Poiana Maicilor, Răpciuniţa, Panaghia, Groapa Sihastrului s.a. Doi sfinţi moldoveni care au câştigat raiul, aproape de Ceahlău. Sfântul Ioan Hozevitul de la Neamţ (5 august) şi Sfânta Teodora de la Sihla (7 august) fac parte din zestrea de sfinţi rugători ai munţilor nemţeni. Cuvântul acesta, adresat din inimă de pe valea Bistriţei, se vrea îndemn în a călători cu Dumnezeu ca pelerin pe cărările sfinţilor din munţii Neamţului, din Moldova Sfântului Voievod Ştefan, împodobindu-vă astfel din Lumina cunoaşterii în căutarea paşilor spre cer ale sfinţilor lui Dumnezeu. Urmaţi exemplul sfinţilor urcaţi de hram Karaionul - Ceahlăul -, priviţi lumina înaltă a lumii în apusul soarelui la ceas de vecernii, de pe locul cel mai aproape de cer al Moldovei, şi sigur îmi veţi da dreptate: "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc...".