Sărbătoarea Vovideniei la Mănăstirea Radu Vodă
La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie a fost săvârşită, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte și părinți profesori de la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul”, informează basilica.ro.
În cuvântul de învățătură, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat faptul că sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului ne arată că aducerea în biserică a copiilor este o chemare a tuturor celor aleși de Dumnezeu: „Nu îi putem despărți pe prunci de Dumnezeu. Sunt foarte mulți oameni care îi învață în alte moduri astăzi și care încearcă să îi despartă, mai ales pe tineri, de Biserică. Nu poți despărți ceea ce a hotărât Dumnezeu. Dacă El așa a hotărât de demult, noi, cei care trăim într-o lume atât de frământată, cum să nu ne supunem hotărârilor lui Dumnezeu? Toți cei care vin în biserică la vârste fragede sunt oameni buni în viața lor. Toți cei care sunt aduși la biserică de părinții lor, așa cum a fost adusă Maica Domnului, sunt persoane binecuvântate de Dumnezeu”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Grigore, șef serviciu administrativ la „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, pe seama Parohiei Popa Nan din Protopopiatul Sector 2 Capitală. De asemenea, tânărul teolog Ciprian Ioan Ciorâță a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Vărăști, din Protopopiatul Ilfov Nord.
Duminică, 22 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București.