Sărbători de ieri şi de azi

În copilărie îl aşteptam cu drag pe Moş Gerilă. De Moş Crăciun nu auzisem, fiind crescut în ateismul firesc (?) în acea epocă de "aur". Nici de Sfântul Nicolae nu ştiam, ci de Moş Nicolae, care-ţi bagă daruri în ghete.

La întreprinderi se făceau spectacole cu copiii salariaţilor, şi un Moş Gerilă îmbrăcat regulamentar ne lua lângă bradul împodobit, ne umplea de sfaturi şi ne dădea şi un cadou. Într-un an am avut norocul ca Moş Gerilă să fie chiar tata. M-am apropiat de el cu sfială, el m-a întrebat dacă am fost cuminte (cum altfel să fiu eu?, auzi întrebare!) şi mi-a dat o cutie cu cărţi de joc pentru copii şi nu mai ştiu ce. Nu l-am recunoscut atunci, ci abia peste câteva luni, într-o fotografie. Eram la Mama Mare acasă şi, uitându-mă în vitrină, văd poza cu mine şi cu Moşul. Dar ceva era deosebit la Moş, iar când m-am uitat mai bine, m-am lămurit: avea mâna tatei! Au încercat toţi să-mi spună că e o mână ca toate mâinile, dar n-a mai fost chip de prosteală, mâna lui tata aş fi recunoscut-o dintr-un milion de mâini... ca toate mâinile. Mesele la Mama Mare Crăciunul însemna o masă mai bogată, daruri, liber de la şcoală, o întâlnire duminica la Mama Mare cu câteva rude, unde lăudam sincer sarmalele ei foarte bune, dar cam mici, şi prefăcut copănelele mici şi uscate, căci nimeni nu face puiul ca maică-mea. Anii au trecut şi am aflat şi eu ce serbăm de fapt de Crăciun. Până atunci nu prea înţelegeam care e treaba cu Betleemul, cu Magii şi toate celelalte. De aia probabil am şi modificat celebrul colind Steaua, ca să-l fac mai scurt şi mai eficient. Într-o iarnă, eram în clasa a IV-a, împreună cu doi copii am zis să mergem şi noi cu Steaua prin zona noastră, pe la Big Berceni. Am confecţionat o stea din carton şi hârtie colorată şi... hai prin blocuri! Am început cu aplomb, dar după vreo câteva scări a început să-mi obosească glasul şi am realizat că eficienţa colindului e minimă. I-am luat deoparte pe copii şi le-am explicat că n-are rost, e o prostie să cântăm ditamai colindul la fiecare uşă, că pierdem mult timp şi ne doare gâtul. Au fost de acord cu mine, dar nu aveau rezolvare! E simplu, zic, scurtăm cântecul. Şi pe loc, în câteva minute, lângă ghena de gunoi am potrivit rimele şi mai ţin minte "colindul" şi acum. Îl îmbunătăţisem aşa: "Steaua sus răsare/ Ca o fală mare/ Şi când străluceşte/ Parcă mă iubeşte!/La anul şi la mulţi ani!". Ei, la portofel s-a văzut imediat schimbarea, până cânta concurenţa de două ori Steaua aia lungă, noi făceam o scară întreagă şi doar un singur pensionar irascibil ne-a zis că asta nu-i Steaua. Copiii stăteau cu ochii în pământ, iar eu i-am spus cu mult tupeu: "Eu aşa o ştiu, la mulţi ani!" S-a simţit moşul, ne-a dat banii şi a trântit uşa. Ce ştiu acum… Dacă stau şi mă gândesc, la nivel grosier aparent totul e la fel ca atunci. De Crăciun mâncăm tot carne de porc, piure, sarmale şi salată de boeuf, ouă umplute şi puţină piftie. La uşă apar aceiaşi copii care-şi trag nasul, bălmăjind nişte cântări pe care le mai greşesc, iar noi le dăm câţiva lei, să nu ne simţim vinovaţi, deşi comentăm că nu mai sunt colindătorii de altădată. Bradul e tot brad, globurile tot globuri şi beculeţele tot la fel se aprind şi se sting printre fulgii din vată. Cadourile sunt cam tot alea, maşinuţele chinezeşti sunt la fel de colorate, caramelele au acelaşi gust, "Nu te supăra, frate!" e la locul lui. Dar ceva e cu totul altfel, ceva a apărut într-o zi în viaţa noastră, dar nu mai luăm seama, ne-am învăţat cu haina asta de gală, îmbibată de sânge, care le îmbracă pe toate: libertatea. Acum vedem la televizor slujbe, copiii ştiu precis de ce se serbează Crăciunul şi că "sărbătorile de iarnă" înseamnă că s-a născut Iisus, ştiu că Moş Nicolae a fost un sfânt, iar poveştile au în spate nişte legende, iar legendele nişte fapte şi întâmplări cu oameni. Cu daruri multe sau în sărăcie, cu masa plină ori cu strictul necesar, obosiţi de umblat prin mall-uri sau apăsaţi de grija anului ce va să vie, milionari sau şomeri, la ţară sau la oraş, oamenii se pregătesc de sărbătoare, fiecare în felul lui. Unii ducând un aranjament floral deosebit la mormintele celor căzuţi în 1989, alţii făcându-şi bagajele pentru Insulele Azore, gătind, scriind, postind, rugându-se. Şi peste toate şi prin toţi e motivul sărbătorii, "mititel şi-nfăşăţel" la Maica Sa în braţe, sub Steaua pe care n-o voi mai scurta de lumină niciodată. La mulţi ani!