Sărbătorile Precistei, la Bacău

Data: 06 August 2015

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează, în perioada 7-15 august 2015, Sărbătorile Precistei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Evenimentele religioase sunt organizate la Biserica Precista din Bacău, cu prilejul hramului acestui sfânt locaş de închinăciune.

Mâine, 7 august 2015, la ora 10:00, va fi adusă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Va urma slujba Acatistului, iar de la ora 16:00 se vor sluji Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului. De la ora 18:00, IPS Părinte Ioachim va săvârşi Taina Sfântului Maslu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Duminică, 9 august 2015, de la ora 9:00, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al Parohiei Precista. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Vineri, 14 august 2015, de la ora 8:00, se va sluji Taina Sfântului Maslu, iar la ora 17:00, credincioşii sunt aşteptaţi la Vecernia unită cu Litia şi la Prohodul Maicii Domnului. Sâmbătă, 15 august 2015, Sfânta Liturghie va fi urmată de Parastasul pentru cei răposaţi. (C. Ciofu)