Sărbătorirea hramului la Spitalul Municipal din Oneşti

Data: 13 Iunie 2019

Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Doctor Luca“ din Oneşti şi-a cinstit luni, 10 iunie 2019, ocrotitorul. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina a fost adusă de la Parohia Lazaret din Bacău spre închinarea credincioşilor. Acestea au fost întâmpinate de preotul Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, şi de soborul slujitorilor, care a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Ziua de prăznuire a Sfântului Luca a început cu rânduiala Utreniei, iar apoi s-a oficiat slujba Acatistului, urmată de Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a vorbit despre viaţa Sfântului Luca, iar apoi a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru că a binecuvântat aducerea raclei cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. De asemenea, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de conducerea spitalului pentru sprijinul acordat în organizarea sărbătorii. Toţi credincioşii au primit în dar din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim câte o carte cu aspecte şi imagini grăitoare din viaţa Sfântului Doctor Luca. (A.P., C.C.)