Sărbătorirea Sfântului Epifanie la Buzău

Un articol de: Marius Nedelcu - 13 Mai 2011

Cu ocazia prăznuirii Sfântului Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, în ajunul sărbătorii, Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a fost în mijlocul credincioşilor parohiei din oraş, care-l are ca ocrotitor pe acest mare sfânt al Bisericii. Chiriarhul locului a săvârşit slujba Vecerniei şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat viaţa Sfântului Epifanie, ca model de păstrare şi mărturisire a dreptei credinţe. "Învăţătura pentru noi, cei de astăzi, este aceea că urmăm pilda acestui sfânt dacă propovăduim şi noi prin viaţa şi prin faptele noastre credinţa cea adevărată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos", a spus Înalt Preasfinţitul Epifanie, după cum informează Trinitas TV. La sfârşitul Vecerniei, slujitorii şi credincioşii i-au cântat Înalt Preasfinţitului Epifanie "La mulţi ani!", cu ocazia sărbătoririi sfântului al cărui nume îl poartă. Joi dimineaţa, chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie la Liceul Teologic Ortodox de la Mănăstirea Răteşti, instituţie de învăţământ aşezată sub protecţia spirituală a Sfântului Epifanie al Ciprului.