Sărbătorirea Sfântului Gheorghe Pelerinul la Mănăstirea Văratec
Duminică, 17 august, Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost cinstit de obștea Mănăstirii Văratec, alături de mulțime de credincioși veniți din întreaga țară. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în Altarul de vară amenajat în incinta așezământului monahal. Credincioșii s‑au putut închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul și ale Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, așezate în pridvorul bisericii.
Cuvântul de învățătură a fost adresat pelerinilor de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, care a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica a 10‑a după Rusalii (Matei 17, 14‑23), vorbind despre înțelesul teologic al mutării munților prin manifestarea credinței în Dumnezeu, așa cum apare el în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii.
Referindu‑se la nevoințele Sfântului Gheorghe Pelerinul din ultimii ani petrecuți în turnul Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț, Preasfinția Sa a remarcat faptul că exercițiile ascetice ale sfinților reprezintă trepte ale urcușului duhovnicesc pe care aceștia, după modelul Maicii Domnului, pășesc spre Împărăția cerurilor.
În finalul cuvântului său, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a mulțumit maicii starețe Iosefina Giosanu și soborului de maici al Mănăstirii Văratec pentru împreuna‑rugăciune săvârșită de‑a lungul celor trei zile de sărbătoare locală, în care au fost cinstiți sfinții ocrotitori ai așezământului monahal, îndemnându‑i, totodată, pe pelerini să păstreze în suflete darurile oferite de sfinți și modelul viețuirii lor. Căutarea lui Dumnezeu și rugăciunea neîncetată, alături de credința curată, așază pe fiecare pelerin sub ocrotirea Maicii Domnului.
La finalul Sfintei Liturghii, maica stareță, stavrofora Iosefina Giosanu, a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru slujire și cuvânt de învățătură, dar și pelerinilor veniți în număr mare în această zi de sărbătoare.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sfântul Cuv. Iosif de la Văratec” al Mănăstirii Văratec.