Sărbătorirea solemnă a Ocrotitorului Bucureștilor
Evenimentele dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au culminat ieri, 27 octombrie, cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 38 de ierarhi ortodocși din România, Grecia și Bulgaria. În ziua cinstirii sfântului ocrotitor al Bucureștilor, precum și în ajun, pelerinajul la cinstitele sale moaște s-a intensificat. Mii de credincioși au căutat binecuvântarea sfântului cuvios, precum și ocrotirea Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan și a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale căror sfinte moaște s-au aflat în baldachinul de pe Colina Patriarhiei.
Răbdarea și evlavia credincioșilor pelerini din București și din toată țara care și-au îndreptat pașii spre Colina Patriarhiei au fost puse la încercare de vremea rece care s-a abătut în ajun de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou asupra Capitalei. Fidelitatea oamenilor față de sfinții ocrotitori s-a manifestat și anul acesta. Pelerinii au așteptat ore întregi, pe ploaie și frig, pentru o clipă de rugăciune în preajma moaștelor acestor sfinți, rugăciune care îi întărește și le dă putere în viața duhovnicească an de an.
Așa cum este tradiția în Bucureşti, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost sărbătorit ieri, la Altarul de vară, printr-o slujbă arhierească solemnă impresionantă, care a adunat mii de credincioși. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia, din partea Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, din partea Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, şi cu un sobor de 36 de ierarhi români, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
După citirea Evangheliei de la Matei 11, 27-30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat miilor de pelerini, credincioși, preoți și diaconi, de pe Colina Patriarhiei, un cuvânt de învățătură. Preafericirea Sa a spus că Sfântul Cuvios Dimitrie și-a trăit viața în simplitate și smerenie, de aceea a cunoscut încă din timpul vieții adâncul iubirii milostive a lui Dumnezeu. „Cuviosul Dimitrie cel Nou, din Basarabi sau Basarabov, a fost un sfânt popular, deși el provenea dintr-o familie de oameni săraci. A trăit în secolul al 13-lea, în timpul țaratului româno-bulgar. A fost păstor de oi și vite. În singurătatea muncii lui de păstor s-a rugat foarte mult. El nu s-a simțit singur, tocmai pentru că prin rugăciune a fost împreună cu Dumnezeu și cu sfinții Lui tot timpul. Când un om se roagă, nu este singur. Devine singur când nu se mai roagă. Sfântul Cuvios Dimitrie era un om al rugăciunii și din întâlnirea cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos Cel blând și smerit, a devenit la rândul său smerit și blând. Această iubire este vindecătoare de patimi ale trupului și de gânduri pătimașe. Era blând, cu o simțire duhovnicească deosebită. Pentru că petrecea timpul mai mult în natură, a început să simtă că întreaga creație este casa lui Dumnezeu, că toate frumusețile naturii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru oameni și că orice ființă din natură este iubită de Dumnezeu, care o menține în existență”, a spus Preafericirea Sa.
„Pelerinii sunt oameni care caută ceea ce nu se află în lumea aceasta”
Smerenia, discreția, sfințenia sunt daruri pe care Sfântul Cuvios Dimitrie le-a împărtăşit în lume și după moartea sa, iar vindecările și minunile făcute în mijlocul poporului bulgar și apoi la București l-au făcut să fie de-a lungul anilor printre cei mai populari sfinți din România. Pelerinii îl caută an de an pentru că el îi conduce pe cei credincioși la Împărăția lui Dumnezeu. „Pelerinii sunt oameni care caută ceea ce nu se află în lumea aceasta, Împărăția lui Dumnezeu. Ea nu este din lumea aceasta, dar se arată prin unele semne. Dumnezeu în iubirea Lui milostivă este prezent în lume, și semnele prezenței Lui milostive și sfințitoare sunt în primul rând sfinții și locurile sfinte unde au viețuit ei. Pelerinajul este căutarea unui loc în care Dumnezeu, prin oameni, și-a arătat iubirea Sa. Pelerinajele se organizează la locurile sfinte menționate în Sfânta Scriptură, dar și în locurile unde au viețuit oameni sfinți și la moaștele lor. Pelerinajul este organizat și pentru a vedea și a ne ruga în fața unor icoane sfinte prin care Dumnezeu a făcut minuni, și-a arătat iubirea Sa vindecătoare și sfințitoare. Pelerinajul este căutarea sfințeniei care nu are izvorul în lumea aceasta, ci la Dumnezeu Cel Unul Sfânt”, a explicat PF Părinte Patriarh Daniel.
Daruri pentru delegațiile din Grecia și Bulgaria
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit delegației Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia, care a adus moaștele Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan la București, și a transmis un salut frățesc Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii. Patriarhul României a dăruit IPS Părinte Mitropolit Gavriil o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie. Ierarhul din Grecia a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru invitația de a participa la hramul Catedralei Patriarhale și i-a dăruit o icoană cu chipul Maicii Domnului, copie după o icoană făcătoare de minuni considerată ocrotitoarea refugiaților greci din Asia Mică. „Slăvim pe Preabunul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat și preamărit, care prin mijlocirile Sfântului Arhidiacon Ștefan și ca urmare a invitației venite din partea Preafericirii Voastre ne-a învrednicit să vizităm România, să ne minunăm de frumusețea bisericilor și a mănăstirilor care o împodobesc, dar să și luăm exemplu de la evlavia deosebită a celor pe care îi păstoriți și care prin trăirea și duhul lor ortodox ne-au îmbrățișat și ne-au primit cu căldură încă din primul moment al sosirii noastre aici”, a spus IPS Părinte Mitropolit Gavriil.
La Sfânta Liturghie de ieri a slujit și IPS Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, din partea Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, care a mulțumit Patriarhului României pentru invitația la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie și i-a dăruit Preafericirii Sale cea mai înaltă distincție a Mitropoliei de Ruse, `Sfântul Dimitrie Basarabov~, un engolpion și o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos. „Suntem bucuroși că pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie continuă și astăzi să unească Bisericile și popoarele noastre ortodoxe. Mulțumim milostivului Dumnezeu pentru că și astăzi Mănăstirea Basarabov din Mitropolia de Ruse, în care sfântul s-a ostenit în viață ascetică și rugăciune, continuă să fie un centru important de pelerinaj pentru credincioșii din Bisericile noastre. Nădăjduim și credem că aceste binefaceri și minuni ale sfântului vor continua și în viitor”, a spus IPS Părinte Mitropolit Naum. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a dăruit ierarhului din Bulgaria o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie.
La finalul Liturghiei de hram, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ierarhilor împreună-slujitori, preoților, monahilor și monahiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum și unor instituții centrale și locale care au ajutat la organizarea hramului Catedralei Patriarhale, dintre care amintim: Primăria Municipiului București; Ministerul Afacerilor Interne; Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; Inspectoratul General al Poliției Române; Direcția Generală a Poliției Rutiere; Poliția Municipiului București; Poliția Economică a Municipiului București; Poliția Locală a Sectorului 4 Capitală; conducerea Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București; ISU; SMURD; Serviciul de Ambulanță București - Ilfov; conducerile Colegiilor Naționale „Ion Creangă” și „Mihai Eminescu”. De asemenea, Patriarhul României a mulțumit și i-a binecuvântat pe credincioșii pelerini care și-au îndreptat pașii în perioada 22-28 octombrie spre Colina Patriarhiei, iar în semn de prețuire, celor prezenți ieri la Sfânta Liturghie le-a dăruit iconițe cu chipul sfântului ocrotitor.