Sărbătorirea Unirii Principatelor, la Cluj-Napoca
Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Cluj-Napoca prin mai multe evenimente. După Sfânta Liturghie, la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a avut loc un ceremonial militar-religios, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La ceremonia desfăşurată în faţa bustului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, IPS Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare a poporului român și a conductorilor acestei țări. La final a vorbit despre darul unității, îndemnându-i pe clujenii prezenți la manifestare să păstreze cu sfințenie ceea ce au primit de la înaintașii lor: „Este mare darul unităţii, este mare darul armoniei, al păcii, al înţelegerii! De aceea, ţinând seamă de cuvântul Domnului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe contemporanii săi şi pe noi: «Străduiţi-vă să vă păstraţi unitatea sufletului în legătura păcii». Să păstrăm ceea ce cu ajutorul lui Dumnezeu au realizat înaintaşii noştri. Pe ei să îi ocrotească în lumea celor drepţi, iar nouă să ne dea duhul înţelepciunii, ca să facem lucruri frumoase pentru familiile noastre şi pentru ţara noastră!”.
La ceremonie au luat parte sute de clujeni, unii îmbrăcați în costume tradiționale, oficialități militare și județene. Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan a transmis și el un mesaj de pace și solidaritate tuturor românilor.
După intonarea imnului național și slujba religioasă, reprezentanții instituțiilor publice au depus coroane de flori la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A urmat o ceremonie militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” şi defilarea gărzii de onoare. Manifestarea s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, în care s-au prins toți cei prezenți.
În Piaţa Unirii, la ora 16:00 a avut loc un spectacol de muzică populară organizat de Prima Municipiului Cluj-Napoca, cu participarea artiştilor Ioana Şteţco, Ionuţ Koblicska, Vlăduţa Lupău, Silviu Adrian Popa, Lucia Potra, Amalia Chiper, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Adriana Anghel, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Purdea Someş și Ansamblul folcloric „Dor Transilvan”. Interpreții au fost acompaniați de Orchestra „Regal Transilvan”. Programul dedicat zilei de 24 ianuarie s-a încheiat la Cluj-Napoca cu un spectacol de artificii, ce a avut loc de la ora 20.00, în Piaţa Unirii.