Şase zile de muncă şi rugăciune la Mănăstirea Groşi

Data: 23 August 2011

În perioada 10-16 august 2011, la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Groşi din judeţul Suceava, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) -filiala Iaşi a derulat o tabără de muncă şi rugăciune. Departe de zgomotoasa lume, undeva la graniţa dintre judeţele Neamţ şi Suceava, unde colinele se întrepătrund cu munţii, răsare, precum o floare de crin a Ortodoxiei, sfântul lăcaş închinat Acoperământului Maicii Domnului. Ca şi voluntari, am dăruit puţinul nostru timp atât bătrânilor, cât şi treburilor din mănăstire, dar în acelaşi timp am fost ajutaţi să ne cunoaştem pe noi înşine, să privim la cel de lângă noi ca printr-o oglindă, să-l ascultăm, să avem răbdare, să nu-l judecăm. Oficierea slujbelor religioase aduce o trăire aparte în liniştea şi gingăşia locului. Culesul murelor a fost o experienţă unică pentru unii dintre voluntari. Totodată şi jocurile de cunoaştere, discuţiile abordate, lectura din "Vieţile Sfinţilor" şi vizionarea unor filme cu conţinut creştin ortodox au contribuit la unitate şi la o frumoasă comuniune a grupului de voluntari.

Ne-am bucurat unii de alţii, ne-am cunoscut profund, rugăciunile săvârşite împreună ne-au întărit şi mângâiat sufletele. Zilele petrecute la Groşi au fost o binecuvântare pentru suflet, un exerciţiu de pază pentru minte şi o experienţă de trăire a credinţei ortodoxe. Timpul rămas în loc îşi reia cursul odată cu plecarea noastră, dar sufletele n-i s-au îmbogăţit cu o nouă perspectivă asupra vieţii şi au învăţat să aprecieze tinereţea ca fiind un dar ce trebuie petrecut în Hristos. (Anca Elena Văraru)