Scădere a valorii producției agricole
Anul trecut, 11 din cele 27 de state membre au înregistrat o scădere a valorii producţiei agricole, cel mai semnificativ declin fiind în România (-11,3%), Malta şi Bulgaria (ambele cu -4,5%), arată Eurostat. În 2020, valoarea producţiei agricole în UE a fost de 414,1 miliarde de euro (-1,1% faţă de 2019). Cei mai mari producători agricoli europeni au fost: Franţa (76,3 miliarde de euro, 18,4% din totalul UE), Germania (57,6 miliarde de euro, 13,9%), Italia (56,9 miliarde de euro, 13,7%), Spania (52,3 miliarde de euro, 12,6%).
În 2019, România era pe locul șapte, cu o producţie de 19 miliarde de euro, 5% din totalul UE. (C. Z.)