Scădere cu 1,1% a PIB-ului în trimestrul doi

Data: 02 Septembrie 2009

Produsul Intern Brut al României, estimat pentru trimestrul doi din 2009 la 120,4 miliarde de lei preţuri curente, a înregistrat scăderi de 1,1%, comparativ cu trimestrul anterior, relevă datele Institutului Naţional de Statistică/INS/, remise, ieri, Agerpres. Potrivit sursei citate, aceste estimări confirmă primele evaluări comunicate în data de 13 august 2009, diferenţele fiind nesemnificative, în limita a 0,1 puncte procentuale. În privinţa volumului de activitate, în trimestrul II din 2009, comparativ cu perioada anterioară, cele mai mari reduceri s-au consemnat în agricultură, silvicultură şi piscicultură (-1,7%), construcţii (-11%), comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi comunicaţii (-4,4%).