Scădere cu 132 de lei a salariului mediu net

Data: 15 Octombrie 2026

Salariul mediu net a scăzut cu 2,3% în august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, dar și a scăderilor de producție, încasărilor mai mici sau concediilor de odihnă, arată Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres. În august 2026, salariul mediu brut a fost de 9.497 de lei, cu 212 lei mai mic decât în iulie 2026, iar netul mediu s-a situat la 5.688 de lei, în scădere cu 132 de lei. Cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în IT (13.010 lei) şi în extracţia petrolului şi gazelor (11.760 de lei), în timp ce la polul opus au fost „alte activităţi de servicii” (2.985 de lei) şi pescuit şi acvacultură (2.998 de lei).

Conform INS, august este a 14-a lună consecutivă de scădere a salariului real. În iulie 2025/iulie 2024 a fost 97,6% şi de atunci lunar a fost în scădere.

Cele mai semnificative scăderi în august față de iulie 2026 s-au consemnat în fabricarea autovehiculelor (-18,3%), precum şi în arhitectură şi inginerie, activităţi de testări şi analiză tehnică, activităţi juridice şi de contabilitate şi extracţia petrolului şi gazelor (între -10,5% şi -14%). În sectorul bugetar, în august 2026, față de luna precedentă, salariile medii nete au scăzut uşor în sănătate şi asistenţă socială (-1,1%), în învăţământ (-1%) şi în administraţie (-0,6%).

INS mai arată că, raportat la august 2025, câştigul salarial mediu net din august 2026 a crescut cu 5,6%. În acelaşi timp, indicele câştigului salarial real a fost de 99,5%, de la un an la altul, respectiv de 97,5%, de la o lună la alta (august faţă de iulie 2026). (C.Z.)