Scăderea consumului falimentează micile companii din comerţ
Consumul, principalul motor al creşterii economice, începe să dea rateuri, iar inflaţia, blocajul financiar, deprecierea leului şi scăderea vânzărilor creează tot mai multe dificultăţi companiilor din comerţ, potrivit unei analize de profil, realizată de Sierra Quadrant, pe baza datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerţului (ONRC).
Conform sursei citate, 1.244 de firme din acest sector au intrat în insolvenţă în primele opt luni din acest an. Numărul insolvenţelor din retail, în august, era de aproape 10 ori mai mare decât în ianuarie.
„Într-o economie extrem de fragilă, cum este cea românească, bazată în primul rând pe consum mai ales din import, intrarea unei firme în dificultate financiară poate crea probleme majore pe scară largă, afirmă experţii. Cum peste 90% din firmele româneşti sunt slab capitalizate, neavând la dispoziţie resursele financiare pentru a rezista provocărilor, intrarea unui partener în insolvenţă poate atrage probleme financiare în cascadă”, se arată în studiul menționat.
Astfel, în ianuarie, ONRC raporta 147 de firme din comerţ/repararea autovehiculelor intrate în insolvenţă, în februarie 299, iar în martie 468 de companii. „Cazurile de insolvenţă din sectorul comerţului reprezintă majoritatea, într-o economie în care în primele opt luni au fost semnalate 3.978 de noi cazuri de insolvenţă”, precizează analiza.