Sceneta „Zaheu“ la Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu“
La Şcoala "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Iaşi a fost susţinuă, ieri, o scenetă de copiii de la clasa a V-a B, cu titlul "Zaheu". La manifestarea care a avut loc în cadrul Zilelor Şcolii au participat conducerea unităţii de învăţământ, părinţi şi elevi. Prof. de religie Angela Roşu, care i-a coordonat pe elevi, ne-a mărturisit că ideea i-a aparţinut, iar copiii s-au arătat foarte doritori să joace sceneta "Zaheu". "Piesa de teatru a fost o aplicare a pildei Mântuitorului în care este arătată convertirea unui om păcătos. Am ales această piesă ca o aplicare la ceea ce fac elevii la ora de religie. Mi-am propus ca la orele viitoare să discutăm ce au înţeles elevii de la acest spectacol şi care este valoarea morală a acestuia. A fost practic o convertire a copiilor", a spus prof. de religie Angela Roşu. Deşi textul piesei a fost dificil, copiii au învăţat în numai două săptămâni rolurile. Ei au mărturisit faptul că punerea în scenă a piesei "Zaheu" s-a putut concretiza prin intermediul orei de religie. "Cu ajutorul lui Dumnezeu am putut să memorez textul personajului Caiafa. Dacă nu ar fi fost ora de religie nu aş fi avut ocazia să joc un astfel de rol în scenetă", ne-a mărturisit Alexandru Daniel Chirilă, clasa a V-a B. "Eu am fost unul din cerşetorii de care vorbeşte pilda, m-am numit Iosif din Nain. Îmi place că la ora de religie facem asemenea activităţi. Ne dorim să jucăm această piesă în căminele de bătrâni", a declarat Răzvan Tobol.
Zilele Şcolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu" se derulează în perioada 20-27 februarie 2011, programul manifesărilor cuprinzând mai multe activităţi religios-culturale ale catedrei de religie. (C. Ciofu)