Schimb de coruri între două parohii din Timișoara
Preoții și credincioșii parohiilor timișorene Iosefin și Viile Fabric au avut parte duminică, 10 martie, de un moment încărcat de bucurii duhovnicești.
La inițiativa preoților parohi Marius Petru Sfercoci, inspector eparhial, și Ionel Popescu, vicar eparhial, Corala „Doina Banatului” a Parohiei Iosefin, dirijată de profesorul Florin‑Nicolae Șincari, a dat răspunsurile liturgice în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Viile Fabric, iar Corala „Apostolia” a Parohiei Viile Fabric, dirijată de artistul liric Alexandru Șuca, de la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, a făcut același lucru în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Iosefin.
„Cântările liturgice înălțătoare, negrăitele rugăciuni din cadrul Sfintei Liturghii, predicile rostite și cuvântările de după Sfânta Liturghie au evidențiat rolul cântării corale în cultul bisericii și au adus în atenția credincioșilor străvechile formații corale ale Banatului, existente altădată în fiecare parohie. De aceea, Banatul, inclusiv cel aflat dincolo de fruntariile actuale ale țării, a fost denumit pe bună dreptate «țara corurilor și a fanfarelor»”, ne‑a transmis pr. paroh Ionel Popescu, vicar eparhial.