Schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia
Un nou schimb de prizonieri cu Rusia, în urma căruia au fost eliberați 106 soldaţi ucraineni, a fost anunţat de preşedintele Volodimir Zelenski în noaptea de joi spre vineri, relatează DPA. Militarii luptaseră în regiunea Bahmut. Printre ei erau ofiţeri, soldaţi şi sergenţi. „Nu exista nici o informaţie despre mulţi dintre cei 106, erau consideraţi dispăruţi. Dar i-am găsit, i-am adus acasă”, a declarat Zelenski. El nu a dat detalii despre numărul rușilor eliberaţi în acest schimb. (C. Z.)