Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)
Părinţii Bisericii au stabilit această sărbătoare în ziua a şasea a ultimei luni din anul bisericesc, august, pentru a ne arăta că omul care a fost creat de Dumnezeu în ziua a şasea a creaţiei este chemat să ajungă la bucuria Raiului şi la întâlnirea cu Dumnezeu în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale nepieritoare.
Din paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament ştim că, la o săptămână după ce, „în părţile Cezareei lui Filip” (Matei 16, 13), Sfântul Apostol Petru, în numele tuturor ucenicilor Domnului, a mărturisit că Iisus din Nazaretul Galileei este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), iar Mântuitorul a vestit pentru prima dată „că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze” (Matei 16, 21), Hristos Domnul i-a luat „cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2). După relatarea Sfântului Evanghelist Luca, Domnul S-a schimbat la faţă „pe când se ruga” (Luca 9, 29).
În „muntele înalt”, Taborul, Mântuitorul, imediat după schimbarea Sa la faţă, stă de vorbă cu Moise şi Ilie, „care, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-L împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 31). Prin acest dialog minunat se împlineşte aşteptarea mesianică a profeţilor Vechiului Testament. Moise şi Ilie reprezintă aşteptarea mesianică a poporului ales. Pe Tabor vin Moise şi Ilie, exponenţii de vază ai Vechiului Legământ, pentru a vorbi cu Hristos despre împlinirea aşteptării mesianice prin jertfa Lui de la Ierusalim. Prezenţa lor pe Tabor mărturiseşte că în Iisus Hristos se împlinesc toate profeţiile mesianice. Pentru cei trei Apostoli, prezenţa lui Moise şi Ilie la minunea schimbării la Faţă a Domnului este o confirmare că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Apostolii sunt impresionaţi de minunea schimbării la faţă a Domnului şi de prezenţa lui Moise şi Ilie. Mai mult, ei sunt plini de bucurie, iar Petru mărturiseşte acest lucru prin propunerea pe care o face Mântuitorului Iisus Hristos: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una” (Matei 17, 4). Propunerea lui Petru ne duce cu gândul şi la modul de a trăi sărbătoarea corturilor de către iudei. El îşi exprimă bucuria acestui moment minunat prin ridicarea a trei corturi, la fel cum făceau iudeii la această sărbătoare, reflectând astfel starea sa de fericire similară unei zile de sărbătoare.
Pentru a vedea că minunea de pe Tabor nu este doar un moment de sărbătoare, ci este un eveniment teofanic, vine glasul Tatălui, Care certifică din nou că Iisus Hristos este Fiul Său: „Iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L»” (Matei 17, 5). Norul luminos este semnul văzut al prezenţei lui Dumnezeu Tatăl, iar cuvintele rostite de El întăresc ceea ce a spus şi la momentul epifaniei de la Iordan din urmă cu trei ani, la momentul Botezului Domnului (Matei 3, 17). Prin cuvântul Tatălui primim încredinţarea că pe Iisus Hristos, Fiul Său „Cel iubit”, trebuie să-L ascultăm. Urmându-L pe Hristos, suntem pe calea către bucuria taborică a luminii Sale „cea pururea fiitoare”, care este fericirea drepţilor din Împărăţia cerurilor.
La această fericire suntem chemaţi şi noi astăzi prin această sărbătoare plină de bucurie.