Schimbul de generaţii. O reuşită?

Diferenţele dintre generaţiile de oameni sunt constatate şi acceptate unanim. Ele fac încă obiectul cercetărilor ştiinţifice, mai ales ale psihologilor şi sociologilor, şi creează constant energii care, frecvent alimentează conflicte şi hrănesc orgolii. De cele mai multe ori, de fapt, întâlnirea dintre generaţii înseamnă ciocnirea generaţiilor, ba chiar lupta între generaţii. Pentru desfăşurarea acestor conflicte nu este nevoie de largi câmpuri de bătălie. O cameră în care locuieşti sau lucrezi cu cineva din altă generaţie, mai tânăr sau mai bătrân, un apartament sau un birou pot oferi decorul perfect pentru experimentarea unor senzaţii cu adevărat speciale. Aceste ciocniri ale generaţiilor reprezintă, de fapt, ciocniri ale mentalităţilor în care fiecare generaţie de oameni a crescut şi a fost formată, de care fiecare generaţie a fost influenţată.

 

În definitiv, avem de-a face aici cu o chestiune absolut banală: răspunsuri sau soluţii diferite oferite aceleiaşi probleme. Acelaşi tablou privit din unghiuri diferite. Până aici nimic spectaculos. Spectaculosul intervine în momentul în care aceste două soluţii, răspunsuri sau perspective au tendinţa de a se elimina reciproc. Cei mai în vârstă defilează cu celebra formulă Pe vremea noastră era altfel, era mai bine, în timp ce tinerii se baricadează violent în faţa oricărei tentative de influenţare (a se citi câteodată sufocare) din partea generaţiilor zice-se experimentate, catalogându-le ca învechite, fără a lua în calcul nici măcar o secundă faptul că peste un timp şi ei vor fi în locul acelora. 

 

Această realitate se constată, fără absolut nici o excepţie, în toate mediile profesionale. 

 

Diferenţele dintre generaţii nu sunt niciodată mai spectaculoase, ca în momentul în care generaţia mai vârstnică trebuie să facă loc, sub orice formă, generaţiei mai tinere. Bătrânii trăiesc cu impresia înveşnicirii într-un anumit loc şi nu îşi închipuie cum ar putea arăta altcineva în funcţia pe care ei au deţinut-o până cu puţin timp în urmă. Este o imagine a autosuficienţei dusă pe culmile gloriei. Nimeni nu va putea repeta performanţele remarcabile ale lor. Toate iniţiativele tinerilor sunt privite bănuitor, ca nişte conspiraţii bine ticluite şi care au ca singur scop atentarea la funcţia celui născut în ea. Orice demers minimal în direcţia înnoirii lucrurilor de până atunci se consideră a fi o dorinţă nesăbuită de a agonisi capital de imagine, de a micşora imaginea celui în funcţie. Mulţi însă nu se gândesc la un lucru simplu: calitatea execrabilă a prestaţiei lor de până atunci face orice abordare nouă, cât ar fi ea de firavă, un succes remarcabil. De cealaltă parte, generaţiei tinere i se poate imputa adesea lipsa de răbdare. Nu poţi să schimbi lucrurile cu telecomanda şi nici nu poţi cataloga oamenii pripit.  Noutatea nu se poate impune cu forţa, ea trebuie mai întâi să convingă şi să îşi dovedească utilitatea şi chiar superioritatea faţă de ce a fost până acum. Ceva nou nu este şi ceva mai bun decât înainte.

 

O posibilă soluţie a acestei dileme? Una din Sfânta Evanghelie, aplicată astăzi din ce în ce mai puţin, chiar şi în Biserică: cine vrea să fie primul, să se facă slujitorul tuturor.