Schitul Ciobănoaia din județul Buzău și-a cinstit ocrotitorul
Duminică, 27 iulie, a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru obștea Schitului Ciobănoaia și pentru credincioșii veniți la așezământul din comuna Merei, județul Buzău, cu ocazia cinstirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul acestui lăcaș monahal.
Sfânta Liturghie prilejuită de serbarea hramului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în Altarul de vară al schitului. Cântările liturgice au fost intonate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Soborul slujitor a fost alcătuit din șapte clerici: protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarh al așezămintelor monahale din județul Buzău; protos. Macarie Gherghe, egumenul Schitului Ciobănoaia; protos. Ghelasie Iorga, egumenul Schitului Poienițele; ierom. Porfirie Însurățelu, secretarul Mănăstirii Ciolanu; pr. Nicolae Mușat, paroh al Parohiei „Sfântul Spiridon” din Buzău; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre viața pilduitoare a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care a îmbinat știința medicală cu știința mântuirii, punând în slujba aproapelui harismele primite de la Dumnezeu. Chiriarhul a evidențiat faptul că medicii, profesorii și preoții nu desfășoară simple profesii, ci îndeplinesc adevărate misiuni, încredințate de Tatăl ceresc spre folosul oamenilor. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților și să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune, solidaritate și iubire față de semeni, mai ales în vremuri de încercare și suferință.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monastic adormiți în Domnul.
Părintele egumen Macarie Gherghe i-a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, din partea obștii de călugări, o icoană, în semn de recunoștință pentru prezența și slujirea la hramul Schitului Ciobănoaia.