Schitul Poiana Pustnicului a primit veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, marţi, 10 mai, o delegație condusă de protosinghelul Silvestru Bușică, slujitor al Catedralei Patriarhiale, a adus în dar pentru Schitul Poiana Pustnicului al Mănăstirii Lainici, județul Gorj, un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale. Racla în care a fost aşezat sfinţitul odor a fost întâmpinată la Mănăstirea Lainici de către obștea mănăstirii în frunte cu arhimandritul Ioachim Pîrvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici şi Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, și de obștea Schitului Poiana Pustnicului. Momentul a fost marcat prin săvârșirea unei slujbe de mulțumire, la final părintele stareţ Ioachim exprimându-şi recunoștința pentru darul primit spre închinare şi binecuvântare la Schitul Poiana Pustnicului.
La final s‑a dat citire Actului de donație semnat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la data de 24 aprilie, de praznicul Sfintelor Paști. După acest moment, icoana Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, racla cu veșmântul sfântului și documentul de autenticitate au fost înmânate părintelui ieromonah Nicolae Rotariu, egumenul Schitului Poiana Pustnicului.
„Se cuvine să dăm slavă Bunului Dumnezeu și cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou căci ne‑a învrednicit să fim părtași la acest unic și important moment din viața schitului nostru, dar și din viața fiecărui pelerin care se va ruga cu evlavie Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou spre folos duhovnicesc și sporirea în credință. Evident că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost voia sfântului, grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar și dragostea noastră față de acest mare iubitor al pustiei, rugăciunii, postului și privegherii. El poate fi model pentru fiecare credincios mirean, dar mai ales pentru noi viețuitorii sfintelor mănăstirii care suntem însetați de dorul după Dumnezeu. Cum toate‑s rânduite de Dumnezeu, trebuie menționat faptul că sosirea Sfântului Cuvios Dimitrie, prin veșmântul său, la schit are loc la împlinirea unui an de la trecerea la Domnul a părintelui protosinghel Gherasim Rotaru (†16 mai 2021), primul nostru egumen și întemeietor al vieții monahale din acest loc sihăstresc, care avea o evlavie deosebită față de sfinții cuvioși nevoitori în simplitate și departe de lumea cea deșartă”, a subliniat părintele Nicolae Rotariu.
Schitul Poiana Pustnicului se află situat pe Muntele Gropu din Pasul Vâlcan, la distanță de 6 km amonte de Mănăstirea Lainici, din județul Gorj.