Schitul Valea Seacă şi-a sărbătorit hramul
Sâmbătă, 27 iulie, când Biserica noastră l-a prăznuit cu mare cinste pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, Schitul Valea Seacă din judeţul Iaşi a îmbrăcat haine de sărbătoare.
Pelerinii au păşit pragul aşezării monahale încă din seara zilei de vineri, pentru a participa la slujbele speciale oficiate cu ocazia acestui moment.
Spre bucuria duhovnicească a credincioşilor, Sfânta Liturghie prilejuită de serbarea hramului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai bisericilor şi ai mănăstirilor din zonă.
În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie, IPS Teofan a explicat pericopa evanghelică a zilei, arătând că există o legătură strânsă între textul Scripturii şi viaţa Sfântului şi Marelui Mucenic Pantelimon, numitorul comun al acestei asemănări fiind porunca cea mare a iubirii: „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, care a trăit acum şaptesprezece veacuri, cu mult timp în urmă, undeva prin Asia Mică, înainte de a fi stăpânitor al acelor ţinuturi Sfântul Constantin cel Mare, a împlinit această poruncă: iubiţi-vă unii pe alţii. Mama sa era o creştină adevărată, care l-a crescut în dreapta credinţă, deşi tatăl său era păgân şi îl îndemna să se închine la zei. Copilul a crescut, a devenit medic, cunoscător desăvârşit al ştiinţelor medicale şi L-a mărturisit pe Hristos-Domnul. Când stăpânii acelor locuri l-au îndemnat să părăsească Biserica şi taina credinţei creştine, el a preferat să moară decât să-L nege pe Domnul Hristos şi de aceea este numit mucenic. De-a lungul acestor şaptesprezece veacuri, dar şi mai înainte, această taină a mărturisirii lui Hristos până la jertfa de sânge şi cu pierderea vieţii a fost preluată de mulţi alţii. Şi astăzi, deşi spunem că suntem într-o societate modernă şi liberă, sunt colţuri ale lumii, iubiţi credincioşi, în care creştinii mor pentru credinţa lor aproape în fiecare zi. […] Astfel, împlinind poruncile lui Dumnezeu, având la pieptul nostru, mereu, semnul Sfintei Cruci, oprindu-ne o clipă în faţa unei biserici, respectând zilele de post, toate acestea sunt forme ale mărturisirii credinţei. Nu facem noi lucrurile pe care le-a împlinit Sfântul Pantelimon, dar la micimea noastră, la statura noastră, putem şi noi, iubiţi credincioşi, să arătăm că Îl mărturisim pe Hristos şi că îi cinstim pe sfinţii Săi, pentru că trec anii, ne apropiem de sfârşitul vieţii şi vom da şi noi seamă de cele pe care le-am împlinit în viaţa noastră”.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii, după momentul intonării Axionului, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a hirotonit pe monahul Lavrentie întru diacon, pe seama acestui locaş de rugăciune.
Schitul Valea Seacă, cu hramul „Sfântul Mucenic Pantelimon”, este un schit de călugări subordonat Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorit de Lipovanu Dumitru în anul 2005. Biserica şi corpul de chilii au fost ridicate între anii 2006 şi 2007, egumen fiind ieromonahul Paisie Cernamoriţ.
Paraclisul de vară din aşezarea monahală ocrotită de Sfântul Ierarh Dosoftei şi Sfântul Pantelimon a fost amenajat începând cu luna octombrie a anului 2011, prin implicarea arhimandritului Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, şi a ieromonahului Paisie Cernamoriţ, egumenul aşezământului. Schitul are puţini vieţuitori, o biserică frumoasă şi un corp de chilii, aflându-se la şapte kilometri de Municipiul Paşcani.