„Școala altfel” la capela Protopopiatului Onești
Capela Protopopiatului Onești, ocrotită de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, a fost vizitată în prima zi a Postului Mare de elevii Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu” din localitate. Elevii, aflați în prima zi a „Școlii altfel”, au fost însoțiți de directoarea instituției, prof. Otilia Bârgăoanu, și de cadre didactice ale școlii.
Acestora li s-a explicat practic cum sunt pregătite Sfintele Daruri: pâinea (prescura) și vinul pentru a fi sfințite în cadrul Sfintei Liturghii, precum și importanța lor pentru creștini.
Au discutat, de asemenea, despre obiectele de cult, despre Sfântul Altar, despre cum se scrie un pomelnic, despre pictură, despre comportamentul într-o biserică și cum trebuie să se roage, la final, preoții răspunzând întrebărilor elevilor.