„Şcoala altfel“ la Colegiul Economic „Ion Ghica“ din Bacău

Data: 07 Noiembrie 2017

În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2017, Colegiul Economic „Ion Ghica“ din Bacău a derulat Programul „Şcoala altfel“. Întrucât în acest interval de timp se organizează activităţi speciale cu elevii, joi, 2 noiembrie 2017, părintele profesor Adrian Constantin Bârdan şi părintele Ionuţ Căsăneanu au organizat o excursie pentru 45 de elevi, excursia fiind organizată prin Agenţia de Turism „Meteora Tour“, a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Parohia „Sfântul Dumitru - Narcisa“ din Bacău a susţinut financiar acest itinerariu, oferind elevilor o masă caldă în oraşul Târgu Neamţ. Printre obiectivele vizitate s-au numărat: Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstria şi Catedrala Arhiepiscopală de la Roman. „Nădăjduim ca acest pelerinaj să îi îmbogăţească spiritual şi cultural pe elevi. Ne dorim ca acesta să fie asemenea unei seminţe care le ajunge în suflete şi care va da rod la vremea potrivită în viaţa lor“, a spus părintele Adrian Constantin Bârdan.