„Școala altfel” la Protopopiatul Huedin
În cadrul săptămânii „Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, două clase aparţinând Grupului Şcolar „Vlădeasa”, împreună cu profesoara Gabriela Greble au vizitat Protopopiatul Ortodox Huedin, unde au avut loc, cu această ocazie, mai multe activităţi. În sala de protocol a protopopiatului, elevii au vizionat un documentar despre opera filantropică. După vizionarea filmului, au avut loc dezbateri cu privire la purtarea de grijă față de copii. Elevii au vizitat și atelierul de pictură al protopopiatului, unde alți elevi pictează icoane pe sticlă şi pe lemn, sub îndrumarea părintelui Petrovici Tudor şi a preotesei Mirela Lupuţan. La finalul activităţii, elevii au vizitat capela Protopopiatului Huedin.