„Şcoala altfel”, sub semnul Centenarului
Elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi organizează în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel” o serie de manifestări deosebite dedicate Centenarului Marii Uniri, a anunţat directorul Elvira Rotundu. Manifestările au debutat cu o conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Lucian Leuştean de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, şi vor continua cu lansarea publicaţiei „Liceul Internat C. Negruzzi în anii Marelui Război. Elevi şi profesori negruzzişti pe front” şi vernisarea expoziţiei tematice „Liceul Internat în anii Marelui Război”, organizată în spaţiul şcolii.