Şcoala de ceramică de la Târgu-Jiu
Apărută cu 6-7000 de ani în urmă, ceramica a avut un rol deosebit de însemnat în viaţa oamenilor, atât prin caracterul ei practic, cât şi datorită frumuseţii prin care vasele ornamentate împodobeau locuinţele omeneşti. Ţăranul, iubitor de frumos, a fost atras încă din cele mai îndepărtate timpuri de ceramica populară atât de decorativă, folosită şi la prepararea, păstrarea, transportarea şi consumarea alimentelor. Dublul ei aspect, cel practic şi cel estetic, s-a păstrat necontenit până în zilele noastre, ceramica populară românească fiind una dintre cele mai frumoase din lume.
Pe teritoriul Olteniei, la hotarul dintre munţi şi dealuri, în locurile unde se găseşte lut de bună calitate, au luat naştere din vremuri străvechi centre de olari, ale căror produse, de culori artistice diferite, poartă specificul mult apreciatei arte populare olteneşti. Faima vaselor de lut produse la Şimian, Şiseşti, Glogova, Găleşoaia, Stroeşti, Arcani, Peşteana, Rasova, Ştefăneşti, Târgu-Jiu, Slătioara, Dăeşti, Vlădeşti, Buda, Hurez, Oboga sau Bobiceşti a trecut de mult graniţele ţării. Arta prelucrării lutului pe atunci nu se preda în şcoli. Meşteşugul atât de dibaci al olăritului constituia un secret şi el se transmitea din tată în fiu, din generaţie în generaţie. Abia la începutul secolului nostru, semnalăm pe teritoriul patriei primele şcoli de ceramică. Şi, din fericire, prima şcoală de ceramică îşi deschide porţile în Oltenia, la Târgu-Jiu, din iniţiativa lăudabilă a localnicilor şi cu autorizaţia Ministerului Instrucţiunii Publice, la 1 octombrie 1900.
Specificul educaţional
Şcoala avea o secţie elementară la care se primeau absolvenţi ai şcolilor primare urbane sau rurale, precum şi cei ce au una sau două clase secundare, şi altă secţie artistică, la care se înscriau absolvenţi a 3 sau 4 clase secundare şi care vădeau talent pentru desen. Scopul acestei şcoli, precizat cu toată claritatea în prospectul său, trimis spre popularizare prefecturilor din ţară, are un caracter nu numai instructiv-educativ, dar şi profund patriotic. El constă în crearea şi organizarea sistematică şi artistică a industriei ceramice din ţară, pentru a se opri importul de vase de lut, faianţă şi capitoluri, pentru a se crea o nouă industrie naţională şi, drept urmare, noi resurse pentru asigurarea existenţei unei bune părţi a populaţiei locale. Programul de studii, ilustrativ pentru profilul şcolii, cuprindea următoarele obiecte de învăţământ: „1) desenul şi pictura ceramică, 2) desenul tehnic, 3) modelarea, 4) lucrarea vaselor în lut, smălţuirea şi arderea lor, 5) tehnologia, 6) morala, 7) istoria artelor, stilurilor, istoria descoperirilor ştiinţifice în legătură cu aplicarea lor în industrie şi arte, istoria originei şi dezvoltării artelor tehnice şi industriilor, 8) noţiuni de mineralogie, geologie, chimie şi fizică, 9) limba română, 10) aritmetica şi contabilitatea, 11), istoria universală şi a românilor, mitologia şi geografia comercială şi industrială, 12) higiena”.
După cum se vede, programul de studii urmăreşte şi pregătirea generală a cursanţilor, pentru că „numai astfel scopul ce urmăreşte această şcoală va fi pe deplin atins, căci nu e destul a forma muncitori îndemânatici, perfect stăpâni pe mânuirea materiei şi a instrumentelor, nu e destul a le preda meşteşugul, după metodele cele mai perfecţionate, ci mai trebuieşte încă a forma indivizi înarmaţi cu toate luminile ştiinţei, pătrunşi de puterea gustului, stăpâniţi de cultul frumosului, în putinţa de a cerceta, studia, înţelege modelele de mare valoare artistică şi chiar de a crea producţiuni originale”.
Profesori pregătiţi
Pentru atingerea acestui deziderat, conducerea şcolii a apelat şi la profesori renumiţi de peste hotare. E vorba de profesorii: I. Wirnstl, fost elev al Academiei de arte industriale din Viena şi cunoscut pentru picturile sale pe sticlă la ferestrele monumentale din biserica jubiliară din Viena, care preda desenul şi pictura ceramică, de H. Fröhlich, fiul unui mare fabricant ceramist, care, pe lângă studiile teoretice, are şi o îndelungată practică în cele mai renumite fabrici de ceramică din Europa. Ceilalţi profesori predau în mod gratuit, dând o dovadă de un fierbinte şi real patriotism. Aceştia sunt: Aurel Diaconovici, inginerul-şef al judeţului Gorj, pentru modelare, tehnologie şi istoria artelor; I. Moisilu, directorul şcolii, pentru desenul tehnic, higienă şi contabilitate; preotul I. Mălăescu, pentru morală; Ştefan Bobancu, pentru limba română şi geografie; I. Popescu, pentru aritmetică, fizică, chimie, geologie şi mineralogie; Ştefan Ciuceanu, pentru istorie şi mitologie.
Şcoala avea o durată de 3 ani, fiecare an şcolar începea la 1 septembrie şi dura până la 29 iulie. Chiar în primul an de existenţă, şcoala este frecventată de 30 de elevi, majoritatea din judeţele Gorj, Romanaţi, Vâlcea, Prahova. Importanţa unei astfel de şcoli este lesne de observat. Ea este prima încercare făcută în România de a înjgheba o nouă industrie artistică naţională şi, totodată, o încercare de dezrobire a industriei noastre din mâinile străinilor.
Temeiul unei reactivări actuale
În 2007, doi eminenţi cercetători ai etnografiei româneşti, Ioan Godea şi Gheorghe Focşa, au publicat o excelentă monografie de 200 pagini, dintre care 143 cu text însoţit de grafică şi fotografii alb/negru şi 57 de planşe, intitulată „Ceramica din Gorj” (Bucureşti, Editura „Grai şi suflet”, Cultura Naţională), relevând un capitol important al spiritualităţii gorjene, şi anume ceramica, artă inexistentă, din păcate, azi în acest judeţ. Monografia dezvăluie un imens tezaur etnografic care atestă creativitatea gorjenilor în realizarea unor obiecte de ceramică, în care simţul artistic primează celui utilitar. Autorii prezintă tehnicile de modelare ale meşterilor olari, arderea şi decorarea artistică, semnificaţia semnelor decorative, satele gorjeneşti de olari, materia primă, cuptorul, prepararea lutului, preţul şi aria de răspândire a vaselor, inovaţii tehnice, precum şi date despre prima şcoală de ceramică de la Târgu-Jiu (despre care noi am scris în volumul „Litua”, editat de Muzeul Judeţean Gorj, în 1978, pp. 227-229).
Ceramica din Gorj are un trecut glorios, acesta fiind un temei puternic ca ea să renască în zilele noastre.