Şcoală de cultură şi afirmare românească la Bucureşti

Data: 06 Noiembrie 2011

În perioada 5-6 noiembrie, la Bucureşti s-a desfăşurat "Şcoala de cultură şi afirmare românească", la care au participat 50 de studenţi din Republica Moldova. Organizată de platforma civică "Acţiunea 2012", aceasta a avut scopul să stimuleze şi să valorifice potenţialul tinerilor români din stânga Prutului. Astfel, în cadrul şcolii, cei prezenţi au participat la prelegeri de istorie şi etnologie, precum şi traininguri de management cultural şi de proiect, de dezvoltare personală şi profesională prin intermediul unor activităţi aplicative. Pe lângă aceasta, au avut posibilitatea să viziteze, unii pentru prima oară, Bucureştiul.

"Acţiunea 2012" este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă, care a fost creată cu ocazia împlinirii, anul viitor, a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist şi care are drept scop informarea românilor de pretutindeni despre consecinţele nefaste ale prezenţei ruseşti în Basarabia. (Ecaterina Luţişina)