Şcoala de vară ACS, la final

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 Septembrie 2017

Cursurile Şcolii de Vară „Artă, Cultură, Spiritualitate” (ACS), organizată de Facultatea de Teologie din Craiova în cadrul Proiectului Naţional Rosse, au luat sfârşit duminică, 10 septembrie. După două săptămâni de cursuri, activităţi interactive şi experienţe practice, cei 26 de elevi olteni au încheiat periplul de iniţiere prin două vizite notabile. Prima dintre ele a fost la vechea vatră a Mănăstirii Coşuna, unde se află, de asemenea, şi Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. Cea de a doua s-a constituit ca un adevărat pelerinaj duhovnicesc la Mănăstirea Lainici, în judeţul Gorj. Au fost întâmpinaţi de părintele arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul cinstitului aşezământ monahal, care le-a prezentat specificul iconografic al celor două locaşuri de închinare. Aici tinerii au împărtăşit o experienţă duhovnicească aparte, închinându-se la moaştele Sfântului Cuvios Irodion şi la icoana Maicii Domnului, aflate în biserica mare a mănăstirii. La finalul vizitei, elevii şi profesorii coordonatori au primit diplome de participare din partea organizatorilor şi cărţi duhovniceşti din partea mănăstirii. „Au fost două săptămâni cu experienţe frumoase, care sperăm să-i apropie pe elevi de Facultatea de Teologie sau de alte facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova. Cel mai important este însă faptul că în demersul nostru am reuşit să punem laolaltă în mod armonios cele trei elemente de interacţiune: Artă, Cultură şi Spiritualitate. Apropierea de sfintele locaşuri, deschiderea pe care au arătat-o faţă de sfintele noastre mănăstiri şi biserici, dar mai ales faptul că am reuşit să ne integrăm în această atmosferă reprezintă, de asemenea, plusurile activităţilor noastre. Mulţumim elevilor participanţi şi deopotrivă doamnelor şi domnilor profesori coordonatori care s-au implicat alături de noi în această ­frumoasă şcoală de vară”, a spus asist. univ. dr. Mihai Ciurea, managerul proiectului.