Școala de Vară „Bucuria Vacanței”, la Galda de Jos, județul Alba
În Parohia Galda de Jos, județul Alba, s-a desfășurat a II-a ediție a Școlii de Vară „Bucuria Vacanței”, pe parcursul a trei săptămâni, în luna august. Prin bunăvoința câtorva voluntari (animatori, profesori, părinți), numeroși elevi din comunitate au avut parte de un program divers, în incinta grădiniței din localitate.
A II-a ediție a Școlii de Vară „Bucuria Vacanței” s-a desfășurat timp de patru zile pe săptămână, în decursul a trei săptămâni. „Elevii au avut ocazia de a experimenta prin sport, jocuri de echipă, istorisiri din lumea credinței sau creații hand-made bucuria unui timp al comuniunii și al unor activități relaxante. Mulțumită doamnei profesoare Marinela Cristea, «engleza distractivă» a fost inclusă din nou programul proiectului, iar copiii, prin intermediul doamnei Cristina Zamora, au aflat unele lucruri noi despre caracterul și sufletul omului”, conform părintelui Benone Scrob de la Parohia Galda de Jos.
În programul vizitelor, au fost cuprinse mai multe obiective: „La Museikon, Alba Iulia, elevii au fost purtați prin fascinanta lume a icoanei transilvane de către doamna Ana Dumitran, iar la Parcul de Aventură Dynamis au avut parte de diverse experiențe palpitante”, a spus pr. Benone Scrob care a mai precizat că elevii au mai avut parte și de alte experiențe, activități sportive și ateliere creative.
„Împreună cu doamna Alexandra Muntean, participanții au reușit să decoreze chipuri sfinte cu semințe felurite, iar împreună cu voluntarii de la Crucea Roșie din Alba Iulia au exersat noțiuni și practici de prim-ajutor. Aproape fiecare zi de activitate a fost garnisită cu volei, minifotbal și nenumărate alte jocuri, atent supravegheate de Elena Scrob, Andrei Mătărângă, Ana Plămadă, precum și de câțiva adolescenți din grupul elevilor. De asemenea, pe parcursul activităților ne-am deplasat la biserica monument istoric din localitate, pentru a citi împreună Paraclisul Maicii Domnului”, a spus parohul din Galda de Jos.
„Un amănunt important și inedit pentru acest an îl reprezintă proiectul Galda-Folk, inițiat de doamna Sorina Matei împreună cu un grup de circa 13 elevi din localitate. După aproape un an de repetiții vocale și la chitară, acest grup deține o suită de cântece și o mulțime de participări la diverse evenimente pe plan local, dar și în Alba Iulia, unde au fost aplaudați la scenă deschisă. Ca o apreciere pentru frumoasa activitate, parohia noastră i-a răsplătit cu o excursie de două zile la Salina Turda, Sărmașu și Complexul Weekend Târgu Mureș. Transportul elevilor a fost posibil prin bunăvoința domnului Florin Borza, care, și în acest caz, ca și în multe alte rânduri, ne-a asigurat mijloc de transport gratuit. Tot împreună cu o parte din adolescenții localității, în data de 21 iulie, am inițiat o excursie cu bicicletele la Întregalde”. În organizarea Școlii de vară, parohia fost susținută de părinții copiilor participanți, de Primăria și de Școala din Galda de Jos, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.