Școala de vară „Credința altfel” de la Vărădia
Tinerii participanți la Școala de vară „Credința altfel”, organizată de Episcopia Caransebeșului la Vărădia, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În deschiderea întâlnirii, Părintele Episcop a oficiat o slujbă de Te Deum, la finalul căreia părintele inspector Mihai Ciucur – coordonatorul Şcolii de vară – a adresat un cuvânt de mulțumire și a prezentat principalele obiective ale școlii.
Preasfințitul Lucian a purtat un dialog pe teme duhovnicești cu tinerii participanți, răspunzând întrebărilor și nelămuririlor acestora. În cadrul cuvântului său, Preasfințitul Părinte i-a îndemnat pe tineri să rămână statornici în credință și, indiferent de contextul social, să rămână modele de mărturisire în rândul tinerilor din generația lor. Referindu-se la vizita Părintelui Episcop, tânărul Cătălin Ciorângă a mărturisit: „Cu mare bucurie am primit vizita Părintelui nostru Episcop Lucian, care ne-a lămurit unele frământări ale tinereții noastre. Dragostea, blândețea, căldura și calmul, precum și complexitatea răspunsurilor primite din partea Preasfinției Sale ne-au dat nădejdea de a merge înainte în această lume debusolată, în care oamenii au uitat să aprecieze și să promoveze tinerețea curată și sinceră”. „Vizita Preasfințitului Părinte Lucian pot spune că a fost o binecuvântare, atât pentru noi, tinerii, cât şi pentru această tabără. Pe lângă rugăciunea pe care am săvârşit-o împreună, am avut ocazia să îi adresăm Preasfințitului Părinte Lucian şi o serie de întrebări, la care am primit negreșit un răspuns, dar și sfaturi sau îndemnuri înţelepte, oferite cu toată dragostea. Deși această activitate nu a durat foarte mult, a fost importantă pentru mine și, chiar dacă nu am pus nici o întrebare, m-am regăsit oarecum în întrebările puse, bucurându-mă să iau parte la această activitate”, a spus, la rândul ei, Alexandra Crâsta din Reșița. Timp de șase zile, complexul de agrement Arcidava este locul în care 35 de tineri membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de o delegație din Episcopia Covasnei și Harghitei, desfășoară un atractiv program de activități educative, culturale și duhovnicești, menite să-i sprijine în aflarea și urmarea adevăratelor valori ale credinței noastre. „Un loc important în cadrul activităților taberei îl constituie întâlnirea cu invitați din anumite domenii de activitate, prilej cu care tinerii au posibilitatea să descopere povești de viață, precum și diverse modalități de a-L descoperi și de a-I sluji lui Dumnezeu”, a mai precizat părintele Mihai Ciucur.