Şcoala de vară „Credinţa altfel“, ediţia a II-a
În perioada 28 iulie - 3 august 2014, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeşului organizează cea de-a doua ediţie a Şcolii de vară „Credinţa altfel“, un program cu caracter educativ şi recreativ deopotrivă. Proiectul, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, se desfăşoară la Moniom - localitate aparţinătoare municipiului Reşiţa, şi reuneşte 40 de copii cu vârsta între 10 şi 15 ani din mai multe oraşe ale judeţului Caraş-Severin.
Copiii participanţi sunt membri ai centrelor de tineret din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Moldova Nouă, Bocşa şi Oţelu Roşu care vor participa gratuit la acest proiect, ca recompensă pentru activităţile derulate de-a lungul acestui an, în aceste centre de tineret. Obiectivul principal al proiectului este oferirea unei alternative atractive şi educative pentru petrecerea vacanţei de vară prin desfăşurarea unor activităţi de socializare, educaţie nonformală şi jocuri şi concursuri educative în aer liber. Pe parcursul celor şapte zile copiii participă la ateliere artistice (sculptură în lemn, pictură, realizare de ornamente prin diferite tehnici), un program variat de jocuri, concursuri şi drumeţii în natură, precum şi la un program de formare duhovnicească. Acesta din urmă înseamnă atât un program zilnic de rugăciune, cât şi participarea la discuţii şi lecţii interactive pe teme duhovniceşti.
„Toate activităţile - atât cele educative, cât şi cele recreative - au scop principal educarea atât în plan duhovnicesc, cât şi în ceea ce priveşte lucrul în echipă şi dezvoltarea abilităţilor practice şi a imaginaţiei copiilor“, a precizat părintele inspector Mihai Ciucur - coordonatorul proiectului.
Noutatea pe care o aduce acest proiect este faptul că 20 de copii vor fi cazaţi în familii din localitatea Moniom, familii care, la rândul lor, au copii care sunt membri ai Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate. „Pe lângă faptul că se încurajează schimbul de experienţă, socializarea, acest concept aduce beneficii inclusiv în ceea ce priveşte costurile proiectului, deoarece cazarea şi masa sunt asigurate de familiile gazde din Moniom, care se constituie în acest fel în parteneri ai Bisericii pentru acest program educativ“, a mai subliniat părintele Mihai Ciucur.
În ultimele trei zile ale şcolii de vară - în perioada 1-3 august, se vor alătura 15 copii de vârstă preşcolară din mai multe oraşe, care vor beneficia, la rândul lor, de un program educativ adaptat vârstei.