Şcoala de vară de la Biserica Harşu a ajuns la final

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 05 Iulie 2017

Copiii şi tinerii înscrişi la cursurile Şcolii de vară organizate la Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova, în perioada 19 iunie - 2 iulie, au mers la finele săptămânii trecute în excursie la mănăstirile din nordul Olteniei. Bucuria celor peste 80 de participanţi a fost pe măsura rezultatelor obţinute în ultimele două săptămâni de activităţi, din cadrul celei de a V-a ediţii a proiectului.

Şcoala de vară de la Biserica Harşu din Craiova s-a încheiat săptămâna trecută printr-o excursie pregătită de organizatori. Însoţiţi de profesorii coordonatori, tinerii şi copiii implicaţi în proiect s-au bucurat de frumuseţile mănăstirilor din nordul Olteniei. Principalul obiectiv a fost Mănăstirea Tismana, unde cei mici au luat cunoştinţă de istoricul plin de sfinţenie al locului. Tot aici au aflat despre viaţa şi minunile Sfântului Nicodim, părintele monahismului din Ţara Românească. Între obiectivele vizitate s-au mai numărat şi Cheile Sohodolului, localitatea Hobiţa, precum şi monumentele brâncuşiene din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj.

„Darul nostru este în primul rând unul de suflet”

Cea de-a V-a ediţie a Şcolii de vară de la Biserica Harşu s-a dovedit şi de data aceasta de un real succes pentru participanţi. Câştigul a fost în primul rând unul duhovnicesc, după această perioadă cei mici apropiindu-se mai mult de valorile religios-morale ale credinţei noastre ortodoxe. În calitate de iniţiator şi principal susţinător al proiectului, pr. paroh Viorel Dică a implicat întreaga sa familie în susţinerea activităţilor. „Şcoala de vară de la biserica noastră este în primul rând un exemplu de solidaritate. Ideea a apărut în urmă cu cinci ani, în familia noastră. Atunci, alături de doamna preoteasă, am hotărât să dedicăm atenţia şi timpul nostru pentru tinerii pe care îi avem în păstorire. Doream să facem ceva mai mult pentru ei, pentru a-i apropia de cele sfinte şi de bogăţia învăţăturilor noastre religios-morale. Pentru că rezultatele au fost mereu mai presus decât ne aşteptam, am sporit numărul celor pe care i-am invitat an de an. De data aceasta, numărul lor a crescut şi mai mult. Darul nostru este în primul rând unul de suflet, întrucât se îndreaptă mai mult spre cele sensibile. Nu am uitat nici de distracţie şi am mers împreună, urmând tradiţiei anilor trecuţi, într-o excursie la mănăstirile oltene”, a spus pr. Viorel Dică.

Un rol foarte important în derularea proiectului de la Harşu l-a avut prof. Alina Dică, preoteasa pr. Viorel Dică. „Prin Asociaţia EduLife de care mă ocup, am realizat un parteneriat durabil cu Parohia Harşu. Ideea de a susţine această şcoală de vară pentru copii şi tineri a venit ca o necesitate, întrucât sunt numeroase cazurile în care cei de vârsta lor îşi irosesc timpul cu altfel de activităţi, mai puţin folositoare unei bune creşteri”, a precizat prof. Alina Dică.

Despre experienţa celor două săptămâni de activităţi a vorbit şi Anastasia Spătaru, elev la Liceul Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova. „Tot acest timp a fost foarte folositor pentru mine şi pentru colegii mei. Am învăţat multe lucruri interesante şi ne-am apropiat şi mai mult de biserică. Excursia la Mănăstirea Tismana a fost, de asemenea, foarte frumoasă. Mulţumim părintelui Viorel şi profesorilor coordonatori pentru aceste zile frumoase”.

Cursurile Şcolii de vară de la Parohia Harşu au fost organizate cu binecuvântarea Înaltprea­sfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în parteneriat cu asociațiile „EduLife” și „Sport, Cultură, Educație”. Locaţia în care s-au desfăşurat activităţile a fost Centrul multifuncţional „Sfântul Cuvios Irodion”, din incinta bisericii.