Şcoala de vară „Didascalos“, în Parohia Şerbăneşti
În perioada 2-12 iulie 2018, timp de zece zile, cu purtarea de grijă şi din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Şerbăneşti, Protopopiatul Bacău, are loc Şcoala de vară „Didascalos”.
În Parohia Şerbăneşti din Bacău a debutat cea de-a treia ediţie a activităţilor culturale, educaţionale şi filantropice de tip şcoală de vară din cadrul Centrului Educaţional „Didascalos”. Părintele Daniel Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Biroului de Catehizare al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a transmis, în debutul activităţilor, binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim. Părintele paroh Adrian Ghinea, ajutat de părinţii împreună-slujitori, preotul Vasile Busuioc şi preotul Ciprian-Mihai Gunea, coordonează activităţile acestui proiect.
Organizatorii sunt pregătiţi să primească copii fără posibilităţi materiale din zonă şi nu numai, pentru a le oferi un program de activităţi cultural-catehetice recreative şi motivante, în care vor fi implicaţi profesori, educatori, psihologi şi voluntari. Activităţile se derulează în incinta Parohiei Şerbăneşti, la Grădiniţa cu Program Normal Numărul 7, la Şcoala „Nicu Enea” din Bacău, precum şi la Colegiul Tehnologic „Petru Rareş” din Bacău. În cadrul acestui proiect, parohia băcăuană include şi copii cu nevoi speciale de la Centrul de servicii sociale „Ghiocelul” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi de la Centrul rezidenţial „Pro - Familia”.
Programul se adresează, zilnic, unui număr de 170 de persoane, dintre care 40 de profesori şi voluntari, precum şi 130 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, împărţiţi în cinci grupe, fiecare grupă desfăşurând activităţi specifice vârstei. Prima parte a zilei se începe cu rugăciunea de dimineaţă, urmată de diferite teme culturale şi catehetice. În intervalul orar 12:00-13:00 se serveşte masa, asigurată în mod gratuit, în incinta sălii praznicale din Complexul parohial „Sfânta Treime”. În a doua parte a zilei sunt organizate activităţi recreative, jocuri ş.a. Pe parcursul şcolii de vară copiii vor învăţa poezii, cântece şi rugăciuni şi vor vizita obiective culturale şi de referinţă. Spre finalul săptămânii, vor merge într-o excursie tematică în cadrul căreia vor avea prilejul să cunoască şi să descopere lucruri noi, folositoare formării lor spirituale şi educaţionale.