Școală de vară în Parohia Arad-Grădiște 2

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 22 August 2018

În Parohia Arad-Grădiște 2, prin purtarea de grijă a preotului paroh Viorel Roja, s-a desfășurat o școală de vară adresată copiilor doritori să se inițieze în limba franceză și în calculatoare. Astfel, zilnic, de la ora 10.00 la 12.00, cursurile nonformale de limba franceză au fost conduse de profesor Camelia Circa-Chirilă de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, iar de la ora 13.00, cele de calculatoare, de Mircea Circa-Chirilă, examinator în cadrul Centrului ECDL al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Au fost abordate mai multe tematici prin jocuri, cântece în limba franceză, pictură pe forme din ipsos, miniscenete de teatru. Copiii s-au implicat cu veselie, iar la final, cu ajutorul marionetelor, în spatele paravanului, și-au construit replici cu cele învățate de-a lungul săptămânii. Pe lângă aceste cursuri, copiii și-au făcut și temele primite pentru acasă (redactare texte în word, prezentări ppt).

Părintele paroh Viorel Roja a petrecut ultima zi a Şcolii de vară alături de copiii parohiei, care i-au mărturisit ce au învățat pe parcursul săptămânii și au avut parte de o surpriză dulce, o prăjitură din partea doamnei preotese. De asemenea, la finalul ultimei zile de cursuri, au primit din partea celor doi domni profesori câteva daruri: cărți în limba franceză, seturi de pictură, accesorii pentru rechizite. Participând copii de vârste variate (de la preșcolari la liceeni) la această școală de vară, copiii mai mari au devenit ajutoare de nădejde pentru domnii profesori în a le ghida pașii și atenția celor mai mici.